Partea ultima a interviului cu ambasadorul Marius Lazurca. Teme: Invirtitul in cerc, lup, Femeie, Bing Bang, Darwin, Bucurii, Dumnezeu, Vatican, viata.
Care-s bucuriile vietii? Sint date de Dumnezeu-facute cu mina lui Lazurca?
E un film, nu știu cum s-a tradus pe românește, să-i spunem ”Totul e străluminat”. Am uneori sentimentul ăsta: că totul vine de aiurea – asta e din Kundera, beware! – și vine încărcat de o stră-lumină, de o lumină veche, netulburată, pură. Ca o mîngîiere, din nou, gratuită. Te uiți la un chip omenesc – la Mire, de pildă – și-ți spui: Nu vom muri niciodată! Și știi, fără dovezi, că așa e, că așa trebuie să fie. Că sunt bune toate, ca în zilele dintîi. Și toate astea te copleșesc, fiindcă vine asupra ta o bunătate smerită, care te lasă întreg, ba chiar te reîntregește. Ceva copleșitor, dar blînd. Și te înduioșezi ca un bou, dar nu-i rău nici asta, din cînd în cînd.
Exista o coproductie Dumnezeu-Lazurca?
Coproducție? Un întreg, interminabil serial! O telenovelă siropoasă, cu un singur, perpetuu repetat episod: eu fac prostie după prostie, Domnul le repară fără crîcnire. Mi-e și rușine cît sînt de banal!
Misiunea de la Vatican? Cine i-a dat-o lui Lazurca? Dumnezeu / munca omului Lazurca?
Am fost atît de fericit aici, atît de extraordinar, de neașteptat, de nemeritat de fericit, încît nu mi-o puteam face cu mîna mea! A fost un dar, trebuia să fie. Baconsky – era adjunctul ministrului pe atunci – a văzut în mine ceva potrivit pentru poziția asta. Mă iluzionez că nu doar numărul necuviincios de mare de copii, deși era oarecum o promisiune de evlavie, potrivită la Vatican. Funcționăream la Arad de cîțiva ani de zile, citisem niște cărți, scrisesem cîte ceva, mă rog, acumulasem niște argumente. Nepotrivit nu eram, dar totuși, la Roma am primit mult mai mult decît aș fi putut merita. Mai mult poate decît am și întors.
