Antrenorul Stelei '86 povesteşte că după finală a avut o ofertă de 200.000 de dolari din Spania, spune că recent a refuzat să fie director tehnic la Mouscron (Belgia) şi explică de ce nu mai apar fotbalişti de calitate
- Domnule Ienei, e moda partidelor reluate pe DVD-uri de colecţie. Aveţi DVD-ul cu finala de la Sevilla?
- Îl am, sigur că da.
- Vă uitaţi des la meci?
- Cred că l-am văzut o dată... Sau de două ori? Nu, cred că o dată. Dar îl mai pot pune, nu? (Zîmbeşte în felul acela, propriu...)
- S-a schimbat fotbalul, aşa e?
- Faţă de ce juca Steaua atunci, nu s-a schimbat prea tare. Exista o viteză de joc deosebită. A, ce s-a schimbat, s-au schimbat multe. Salariile sînt uriaşe, te doare capul, sumele de transfer la fel, echipele au cîte unul sau doi jucători din ţara pe care o reprezintă. Eu am avut la Steaua un lot de 15-16 jucători. Azi sînt cîte 25 sau 30 în total. Pe atunci, fiecare jucător de la Steaua avea responsabilitatea numărului de pe tricou. Anunţam titularii cu 3 zile înaintea meciului. Dacă laşi jucătorii să se frămînte pînă în seara precedentă jocului, apar tot felul de probleme.
Cum s-au născut "viteziştii"
- Cum aţi ajuns la acea viteză de joc?
- La antrenamente jucam dintr-o singură atingere. Cînd nu mai suportau o singură atingere, de fapt cînd concentrarea scădea, că nu e deloc uşor, dădeam voie şi la două atingeri. Bine, am avut şi jucători de viteză, de explozie. Lăcătuş, Balint... Piţurcă nu avea viteză, dar avea fantezie. Vorbeai de DVD-uri. Ia uitaţi-vă voi să vedeţi cîte mingi treceau printre picioarele adversarilor, cîte pase cu călcîiul...
"Eu i-am propus lui Valentin ca, în caz de victorie la Sevilla, să ne dea fiecăruia un grad în plus, gîndind că asta înseamnă bani mai mulţi la salariu. Piţurcă a venit cu varianta maşinii şi aşa s-a aju
