Am citit în revista Timpul un fragment de roman al numitului Inimă-Rea, prezentat de Liviu Antonesei. I-am dat un telefon ceva mai devreme lui Liviu să-l felicit pentru recomandare şi l-am întrebat, mai ştiind cum e cu fragmentele de roman, dacă a primit un text mai lung sau doar eşantionul apărut în revistă.

Inimă-Rea i-a expediat, zice Liviu, mai mult decît o jumătate de roman. Ce-am citit eu în Timpul e o bucată dintr-un roman realist, scris la persoana întîi, în aşa-zisul limbaj cotidian, în care mulţi dintre cei care încearcă să-l simuleze în proză îşi rup gîtul. Pe naratorul lui Inimă-Rea îl crezi imediat şi te şi laşi cucerit de sinceritatea lui.

De ce scriu această postare? O dată pentru că am adulmecat un prozator în fratele Inimă-Rea de pe cînd începusem să ne ciorovăim amical pe acest blog. A doua oară pentru că aş băga mîna în foc că fratele nostru de pe blog va începe o carieră de romancier care ne va face să spunem, cu orgoliu, că îl cunoaştem dinainte pe domnul. Iar a treia oară fiindcă vreau să-i spun numitului Inimă-Rea că îi ţin pumnii ca scriitor, nu pentru că ar avea nevoie, ci ca să mă pot lăuda că am făcut-o după ce îi va apărea romanul.

Acelora dintre dvs care vor să ştie cum îl cheamă pe Inimă-Rea, ce a mai făcut şi cum arată, le recomand revista Timpul pe ianuarie

Am citit în revista Timpul un fragment de roman al numitului Inimă-Rea, prezentat de Liviu Antonesei. I-am dat un telefon ceva mai devreme lui Liviu să-l felicit pentru recomandare şi l-am întrebat, mai ştiind cum e cu fragmentele de roman, dacă a primit un text mai lung sau doar eşantionul apărut în revistă.

Inimă-Rea i-a expediat, zice Liviu, mai mult decît o jumătate de roman. Ce-am citit eu în Timpul e o bucată dintr-un roman realist, scris la persoana întîi, în aşa-zisul limbaj cotidian, în care mulţi dintre cei care încearcă să-l simuleze în proză