În politică nu există nenorociri mai mari decât corupţia şi populismul. Ambele se traduc prin hoţie.
Atâta doar că, în cazul populismului, paguba publică nu se măsoară în bani, proprietăţi sau demnităţi, ci în prejudiciul uriaş produs sănătăţii naţiunii.
Un exemplu grăitor îl reprezintă starea sistemului de pensii. În 1989, la 23 de milioane de locuitori, aveam 2,6 milioane de pensionari, care „înghiţeau" aproape un miliard de dolari. Acum, deşi populaţia ţării a scăzut, avem 4,7 milioane de pensionari, care „înghit" 13 miliarde de dolari.
Sigur că, în 20 de ani, valoarea dolarului a mai scăzut. Sigur că acum avem un Produs Intern Brut (PIB) de vreo cinci ori mai mare decât în 1989. Dar să creşti cuantumul pensiilor de peste 13 ori este o iresponsabilitate politică pe care numai corupţia şi populismul o puteau genera!
Corupţia a transformat salariaţi sănătoşi-tun în pensionari pe caz de boală. Tot felul de doctoraşi hoţomani au găsit câte-un junghi reumatic ori câte-un glaucom ascuns pentru a grăbi pensionarea în schimbul unei mici „atenţii". Tot felul de funcţionari au întocmit dosare de pensionare în condiţii dubioase.
Zeci de mii de compatrioţi şi-au cumpărat pensionarea anticipată, unii chiar de la vârste de 40-45 de ani. Mulţi dintre ei continuă să lucreze, dar „la negru", ca să nu-şi piardă pensia fraudulos obţinută. Aceştia sunt de două ori infractori: o dată pentru că nu plătesc taxe, apoi pentru că se înfruptă ilegal din fondul de pensii.
Populismul i-a împins pe politicieni să se joace de-a generozitatea. Au decretat pensionări la 53 de ani şi au umflat punctul de pensie mai mult decât ţinea plapuma bugetului de pensii. De regulă, asemenea decizii au fost luate în apropierea alegerilor, ca să fie convertite în voturi. Efectul a fost însă devastator. În timp, deciziile populiste s-au aşezat una peste alta, precum straturil
