Horia Ghibuţiu: „Într-o societate obişnuită să ia în serios fleacurile şi să minimalizeze chestiunile de fond, o banală tragere la sorţi a grupelor unei competiţii sportive în care sunt implicate reprezentativele continentale poate deveni un mic studiu de caz: cum ne vedem pe noi şi cum îi vedem pe ceilalţi”.

E suficient să fie incluse în discuţie echipele naţionale de fotbal, care izbutesc al doilea secol consecutiv să fie reprezentate ca sumă sublimă a trăsăturilor pozitive ale unor naţiuni, pentru a se trece la controverse ce ar constitui materia primă ideală pentru amatorii de imagologie.

Altfel spus, în cazul în care naţionala României şi cea a Franţei pică în aceeaşi grupă preliminară a Campionatului European de fotbal, reacţiile din spaţiul public intră în malaxorul ramurii psihosociologiei care studiază imaginile pe care popoarele şi le fac despre ele însele şi despre alte popoare.

Să luăm, astfel, cinci opinii ale unor oameni din fotbalul românesc după această tragere la sorţi. Estimările acoperă toată gama de atitudini, de la paharul mai mult de jumătate gol până la cel plinochi.

Iată cum arată grupa în care se află tot ce are patria mai iubit, naţionala, din perspectiva unor experţi: „dificilă” (Cristi Chivu), „convenabilă” (Mircea Sandu), „foarte accesibilă” (Puiu Iordănescu), „extrem de accesibilă” (Gică Popescu), „cea mai accesibilă” (Mitică Dragomir).

Fireşte că aceste caracterizări atestă modul de percepţie al fiecăruia - fiind direct implicat şi, în acelaşi timp, un tip ponderat, Chivu are cea mai rezervată atitudine, pe când optimismul suprem al Mitică Dragomir e cauzat de faptul că omul e demagog şi, oricum, nu-l doare gura să chibiţeze.

Presupunând că am fi de acord că naţionala de fotbal se poate substitui patriei, constatăm următoarele: în ceea ce priveşte locul Români