Viktor Ianukovici pare câștigător în Ucraina. Pare, fiindcă diferența este încă în marja de eroare și oricum, urmează contestații și proteste. Ucraina are toate șansele să se mențină în incertitudine o perioadă de timp, ceea ce, din perspectivă economică, e de-a dreptul sinucigaș.

În Ucraina lucrurile nu sunt tocmai ceea ce par a fi.

Iulia Timoșenko pare omul Occidentului - eroina Revoluției Portocalii din 2004. Dar tocmai despre Iulia Timoșenko se spune că este favorita lui Vladimir Putin în cursa prezidențială.

Ianukovici pare omul legat prin mii de fire de Rusia. Dar Ianukovici este moștenitorul lui Leonid Kucima, fostul președinte ucrainian care a apropiat țara de NATO. Ucraina are un parteneriat strâns cu Alianța Nord-Atlantică. Tot în timpul lui Kucima, Ucraina a trimis 1650 de militari în Irak, alături de Statele Unite – a patra prezență non-americană pe teatrul de operații, după Marea Britanie, Italia și Polonia. Uriașele avioane ucrainiene AN 124 au transportat echipamentele aliate în cadrul operațiunilor din Irak și Afganistan. Acelaşi Kucima a fost însă suspectat de a-i fi vândut lui Saddam Hussein sisteme radar performante.

Timoșenko a promis ucrainienilor aderarea rapidă la Uniunea Europeană – greu de realizat - și revizuirea deciziei Curții de la Haga privind platoul continental al Mării Negre – de-a dreptul imposibil. Ianukovici promite doar un acord de asociere cu Uniunea Europeană și ridicarea vizelor, ceea ce pare mai realist. Iată, așadar, că aceste alegeri nu trebuie privite în alb și negru sau, mă rog, în portocaliu și albastru.

Însă toate acestea contează acum mai puțin. Fiindcă indiferent ce se va întâmpla în cele din urmă, marea opțiune a fost deja făcută.

Ucraina va rămâne ancorată în sfera de influență a Rusiei. Revoluţia Portocalie a eşuat. Ucraina s-a dovedit a fi mult prea greu de urnit către Occi