La Paris, Guvernul francez se reuneşte în cadrul unui seminar pe tema identităţii naţionale. Vor fi trase astfel primele concluzii la nivel guvernamental, după o controversată dezbatere pe tema identităţii naţionale, care a început în luna octombrie. Lucrurile păreau simple şi între timp au devenit complicate. La prima vedere, nimic mai legitim pentru o comunitate, un popor sau o naţiune de a-şi pune întrebări în legătură cu identitatea sa. La o analiză mai atentă, însă, cel puţin aici în Franţa, reiese că subiectul este asemenea unui teren minat.
La Paris, Guvernul francez se reuneşte luni, 8 februarie, în cadrul unui seminar pe tema identităţii naţionale. Vor fi trase astfel primele concluzii la nivel guvernamental, după o controversată dezbatere pe tema identităţii naţionale, care a început în luna octombrie.
Lucrurile păreau simple şi între timp au devenit complicate. La prima vedere, nimic mai legitim pentru o comunitate, un popor sau o naţiune de a-şi pune întrebări în legătură cu identitatea sa. La o analiză mai atentă, însă, cel puţin aici în Franţa, reiese că subiectul este asemenea unui teren minat.
350 de reuniuni publice s-au ţinut din octombrie încoace pe această temă, iar site-ul Ministerului Imigraţiei a reţinut 55 de mii de contribuţii. Nimeni însă nu pare să se înţeleagă cu nimeni la acest capitol. Celui care a iniţiat dezbaterea, Eric Besson, fost lider socialist trecut în tabăra dreptei, i s-au adus reproşuri teribile, printre altele acela de a vâna voturi pe terenul extremei drepte, în perspectiva alegerilor regionale din luna martie. El a fost comparat chiar de unii foşti colegi socialişti cu colaboraţioniştii de pe vremea nazismului.
Alte voci au reproşat acestei dezbateri un caracter islamofob, de parcă ar fi vrut cineva să-i asmuţească pe francezi împotriva celor cinci sau şase milioane de musulmani care trăiesc în Fra