Îmi place să citesc ori să vizionez filme. Mă deranjează însă când unele dintre acestea devin realitate. Despre amplasarea unor elemente ale scutului american anti-rachetă s-a scris foarte mult în ultimele zile. Cu toate acestea, s-a scris încă prea puțin.

În primele articole pe această temă m-am referit la avantaje, pe care le voi enumera acum pe scurt:

1. Ca țară membră a NATO, care a trimis trupe în Irak și Afghanistan, România era și până acum o țintă, dar o țintă extrem de expusă și vulnerabilă, scutul anti-rachetă oferindu-i în primul rând o protecție în războiul psihologic de intimidare care se poartă pe plan mondial.

2. Decizia reprezintă o dovadă de consecvență în relațiile cu SUA (nu sunt un pro-american convins, dar nici un detractor al acestor relații), ceea ce, la nivel diplomatic, poate aduce numeroase avantaje (implicit și dezavantaje).

Mai multe aici si aici:

Acum însă despre lucrurile mai puțin plăcute (câteva dintre ele) pe care le poate aduce acest scut.

Ceea ce se ascunde în spatele sintagmei ”elemente ale scutului anti-rachetă” se traduce, mai pe românește, în baze militare americane (inclusiv trupe) pe teritoriul României. Am asistat în zilele care au urmat deciziei CSAT și a declarației președintelui Traian Băsescu la o dezvoltare a temerilor și fobiei legate de repercusiunile care ar putea veni din partea Rusiei și a dușmanilor SUA. Chiar dacă, repet, România avea deja statut de ”țintă” de când a intrat în NATO și a trimis trupe în Irak și Afghanistan, acest statut nu a fost resimțit practic la nivel de mental colectiv. Asta nici măcar după atentatele de la Madrid și Londra. Iar alegerea aleatorie a țintei e una dintre armele psihologice cele mai teribile ale terorismului.

Ei bine, dacă amenințarea terorismului nu e o noutate, conștientizarea acestui fapt este un lucru nou. Dezvoltarea unei fobii legate