Mitică Dragomir, preşedintele LPF, a anunţat că returul Ligii I la fotbal nu îşi va schimba programul, în ciuda vremii nefavorabile. Sursa: Codrin Prisecaru
Iarna care s-a instalat confortabil în multe zone din România nu îl sperie pe Mitică Dragomir. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal a spus azi că are informaţii conform cărora vremea se va îmbunătăţi până la ora primului meci din retur.
"Şi în Germania ninge"
"Conducerea LPF a decis să nu amâne începerea returului. Pentru ce să amânăm? Pentru că ninge acum? Am aici în faţă prognoza meteo pentru perioada respectivă şi e mai mult decât favorabilă. Pe 20 februarie vor fi plus 4 grade Celsius, iar apoi temperaturile cresc. Nu se justifică amânarea, se va juca aşa cum e programat", a spus Dragomir pentru Mediafax.
Mitică Dragomir nu a ascuns faptul că pe adresa LPF au sosit câteva solicitări din partea cluburilor pentru amânarea începerii returului. "Au venit câteva solicitări scrise, dar ce să facem acum, amânăm returul pentru că e zăpadă pe un stadion? Dacă ninge şi e zăpadă pe teren să o dea la o parte, ce, e prima oară? Şi în Germania ninge destul de mult şi totuşi se joacă. Dar o să fie cald când începe returul, nu o să avem probleme, o să vedeţi", a mai spus Mitică Dragomir.
Etapa a XVIII-a, prima a returului ediţiei 2009/2010 a Ligii I, este programată pentru sâmbătă, 20 februarie.