Îngrijorarea vecină cu panica - se reformează PSD-ul?; nu se reformează? - e încă una dintre gogoriţele presei ticăloşite. Sursa: EVZ

Ce mă interesează pe mine, simplu cetăţean, ce fac membrii unui club închis (prin faţa ochilor ni se perindă de douăzeci de ani aceleaşi figuri) şi ce foloase îmi aduce rotirea sau nerotirea cadrelor în interiorul PSD? Care e diferenţa dacă la putere ajung Mitrea, Năstase, Diaconescu sau dacă rămâne Geoană?

Partidul va fi condus tot de Hrebenciuc, tâmpeniile publice le va face tot Vanghelie. Iar deasupra tuturor va pluti duhul atotştiutor şi atotputernic al lui Ion Ilici Iliescu. Aşa e înscris în gena acestei falange retrograde, de când s-a născut ea din mintea „cârpei kaghebiste”, şi aşa va fi până-şi va da obştescul sfârşit.

Istoria partidului e suficient de lungă pentru a constata că e singura formaţiune predictibilă în acţiuni de pe întreaga scenă politică actuală. Activitatea sa poate fi descrisă prin două mişcări: jaf la sânge şi represiune atunci când se află la putere, opoziţie şi sabotaj crâncene când românii îi trimit în opoziţie.

Pentru pesedişti nu există nici milă, nici interes naţional. Decizia istorică a construirii scutului antinuclear în România a relevat încă odată cu ce fel de oameni avem de-a face: cu o haită de duşmani ai ţării, care îi urăsc pe români şi care continuă să se îmbrace dimineaţa după cum e vremea în Răsărit.

„Partida moscovită a ieşit la atac”, notează pe blogul său Vladimir Tismăneanu. Un moderator ras în cap era gata să se bage sub scaun, întrebându-se, bâlbâit, „ce-o să zică Moscova...” Păi, Moscova n-o să zică nimic, pentru că boşii de la Kremlin îi au drept parteneri de discuţii pe omologii de la Casa Albă, şi nu pe căţeii stângişti de la Bucureşti.

Prins pe picior greşit, Iliescu ne-a dat fotograma relevantă a aceste