Mie, unuia, mi-a placut afirmatia domnului ministru al Educatiei, dl Funeriu, dupa care universitatile nu sunt obligate sa se resemneze sa fie intretinute de la bugetul de stat (de parca ar fi!), ci s-ar cuveni sa iasa la produs ele insele, lasand deoparte ifosele de domnisoare virtuoase. In imaginatia reformatoare a domniei sale chestia asta s-ar numi "universitate antreprenoriala". Adica, daca inteleg eu bine, in viziunea domnului ministru, aulele academice romanesti ar trebui sa preia nu doar datoria propriei intretineri – ceea ce multe fac deja, intr-o maniera consistenta, cel mai reusit exemplu ramanand, pare-mi-se, unul din randul almei mater private, si anume institutia lucrativa a domnului rector Aurelian Bondrea (da, da, "Spiru Haret"!) –, ci chiar sa se ia la intrecere in materie de productie rentabila cu sectorul de stat si cu cel privat al economiei nationale.
Pe masura ce tatai insa tot mai cu temei din buze, mirandu-ma de ingeniozitatea ministeriala a mai tanarului meu concitadin, un gand firav la inceput, apoi tot mai infiripat, isi face cu greu loc spre prim-planul constiintei mele: dar de ce sa facem asa ceva? De ce nu ar fi cel putin la fel de legitim ca, in locul universitatii antreprenoriale, Romania sa propuna "antreprenoriat universitabil"?! N-ar fi oare mai bine ca, in loc de universitati industrioase, sa lasam in amfiteatre stiinta si cercetarea teoretica, savanta, incurajand, in schimb, din rasputeri, scoaterea din ramanere in urma a factorilor activi din economia "reala", aliniindu-i pe acestia – persoane juridice si fizice – la standardele exigentelor teoretice universitare, facand din ei sponsori ai cercetarii si parteneri apropiati de dialog?
Nu de alta, dar imi amintesc din junete cum tovarasul Nicolae Ceausescu, secretar general al Partidului si presedinte al Romaniei, cel mai iubit fiu al patriei si comanda
