In jurul orei 03.00, din noaptea de joi spre vineri, locatarii unui bloc de pe strada Impăratul Traian din Botoşani, alertaţi de fumul care se simţea pe casa scării, au chemat pompierii care au ajuns la timp, stingând incendiul. Initial, s-a crezut că proprietara apartamentului, găsită căzută în dormitor, ar fi murit in incendiu, dar de fapt Maria T., în vârstă de 73 de ani, murise din cauze naturale. Concubinul acesteia, când a constatat decesul, a aprins o lumânare lângă moartă şi a plecat de acasă să anunţe rudele. Lumânarea, lăsată nesupravegheată, a fost cea care a declanşat incendiul. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurrările în care a decedat femeia.
Autori: Cristina CIUBARA