Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tavi dă gata autismul prin cântec şi prin muncă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 februarie 2010 ·

Un timişorean diagnosticat cu tulburare de spectru autist a reuşit să se angajeze şi să participe la festivaluri după ce a beneficiat de grija Fundaţiei „Pentru Voi”.

Tavi Drăguşan, un bărbat de 40 de ani din Timişoara, nu e omul pe care să-l pui cu uşurinţă în dreptul unei descrieri care să se refere la „tulburări”. E sociabil, are hobby-uri normale, munceşte. Din 2007, e angajat al unităţii protejate „Pentru Voi”, fiind prima persoană cu autism din România care, cu ajutor şi cu răbdare, a reuşit să facă acest pas. Sortează şi numără pungi din plastic pentru o firmă din oraşul natal.

„Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi este considerată una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei”, scrie în dicţionarul medical. În dreptul cauzelor nu e trecut încă nimic. Un fel de „autor necunoscut”, pe care specialiştii se chinuiesc să-l dibuiască.

Din banii pe care-i primeşte pentru munca sa, Tavi pune deoparte. Pentru că vrea să călătorească mult şi să le povestească celor din jur minunile văzute. Vrea să le cumpere cadouri oamenilor dragi. E sociabil şi se contrazice aici cu definiţia clasică a bolii sale. Vrea să cânte, iar câteodată face asta chiar în timpul serviciului.

A mers mai departe cu pasiunea sa: a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Ti mişoara, secţia canto. „Nu-mi place orice muzică, ci muzica veche, autentică, care se cântă pe la sate”, explică Tavi.

Bărbatul face parte acum din Grupul vocal-instrumental „Pen tru Voi”. Împreună cu colegii săi, a parti cipat la Eurovisionul persoanelor cu dizabilitaţi intelectuale, desfăşurat în Portugalia, şi la festivaluri internaţionale, în Ungaria, la Pecs şi Debrecen.

În Portugalia a obţinut locul al II-lea. S-a simţit în elementul lui acolo şi asta s-a văzut pe scenă: a vorbit cu public

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°