Anul 2009 a „muşcat“ un sfert din preţul proprietăţilor imobiliare. Apartamentele noi au fost cele mai afectate de schimbările din piaţă, înregistrând ieftiniri spectaculoase, situaţie mai pregnantă în cazul proprietăţilor spaţioase.
Luna ianuarie din acest an a fost mai agitată decât de obicei şi asta în primul rând din cauza incertitudinilor legate de programul Prima Casă, potrivit administratorilor portalului anunturiparticulari.ro.
Preţul mediu solicitat de proprietari a înregistrat scăderi semnificative comparativ cu luna ianuarie a anului anterior. În medie, scăderea a fost de peste 26%, conform acestei surse. Calculele realizate de un alt portal de profil subliniază aceeaşi tendinţă. Potrivit indicelui imobiliare.ro faţă de luna ianuarie 2009, acum preţurile apartamentelor sunt cu 22% mai mici.
Apartamentele vechi sunt tot scumpe
Datele celor de la anunturiparticulari.ro arată că garsonierele s-au ieftinit între ianuarie 2009 şi ianuarie 2010 de la 57.594 de euro la 42.467 de euro. Apartamentele de două camere au scăzut de la 90.870 la 68.902 de euro, cele de trei camere de la 132.569 la 95.021 de euro, iar cele de patru camere au ajuns de la 168.061 la 124.832 de euro în ianuarie 2010.
Aceeaşi sursă arată că, în comparaţie cu 2006, preţurile sunt în continuare mult mai mari. În 2006, o garsonieră costa în medie 32.332 de euro, un apartament de două camere valora 49.000 de euro, trei camere 62.647 de euro, iar apartamentele de patru camere erau evaluate în medie la 100.346 de euro.
Numărul apartamentelor scoase pe piaţă se află şi el pe o pantă descendentă. În prima lună a acestui an, particularii au scos la vânzare sub 1.700 de apartamente în Capitală. Au ieşit pe piaţă 652 de apartamente cu două camere, 489 de apartamente cu trei camere, 382 de garsoniere şi 137 de apartamente cu patru camere.
Potrivit indicelui