Se înmulţesc certitudinile că, în 2010, nu vom mai avea un PIB cu semnul minus. Ieşim din recesiune. Dar României nu-i trebuie doar un PIB cu plus şi atât. Ci un PIB care să exprime o creştere economică sănătoasă.
Soluţia: grăbirea restructurării. Uşor de spus, greu de făcut. Dar dacă vrem bunăstare în deceniul 2011-2020, trebuie să forţăm creşterea economică sănătoasă încă din acest an. Cu alte cuvinte, ar fi prea puţin să obţinem doar producţii mai mari şi, în consecinţă, un plus de consum; căci multe companii româneşti au nevoie şi de un complex de oglinzi, în care să se privească şi să vadă cât de urâte sunt.
Aşa că au nevoie de un sistem integrat de pieţe libere, care să funcţioneze ca un ceasornic. Numai un astfel de mecanism ar fi capabil să le transmită continuu companiilor semnale de avertizare privind consumurile, personalul, folosirea resurselor, preţurile.
Şi, desigur, să plaseze aceste companii într-un climat de disciplină financiară, de sancţiuni draconice pentru încălcarea contractelor... Într-o astfel de arenă, banii nu s-ar mai duce în preţuri, ci în investiţii şi afaceri, iar creşterea economică ar putea fi sănătoasă.
Voci din rândurile clasei politice, flancate de opiniile unor economişti, susţin însă că merită să fie grăbită creşterea cu orice preţ. Inclusiv cu preţul unui deficit mai mare decât cel angajat cu FMI.
Şi, deci, al unei inflaţii şi mai mari.
Faptul, până la un punct, este explicabil. Disperarea indusă de şirul de căderi suferite de investiţii, de producţia de bunuri şi de servicii, de salariul real şi de consumul populaţiei a condus la această judecată: să obţinem creştere chiar cu riscul deficitului bugetar şi al inflaţiei. Speranţa fiind că astfel ar favoriza creşterea în locul reducerii produsului intern brut.
Poate că teza ar merita să fie discutată,
