Am revăzut aseară ”Pride and Prejudice”. Și mi-am reamintit de o adolescentă cu ochii albaștri din Koln. Care visa să ajungă clovn…

… era prin mai 2007 și toate păreau să meargă de minune în acea primăvară. Mă întorceam de la Amsterdam, unde învățasem presă de la jurnaliștii olandezi. Și, unde pe lângă Van Gogh și Vermeer, am avut parte și de Ziua Reginei, sărbătorită cu toată Olanda pe bărcile de pe Amsteel Canal din Amsterdam, olandezele (blonde sau brunete) ne confundaseră cu spaniolii (și cea mai mare greșeală era să le spulberi iluzia asta – un fel de nostalgie după perioada în care făceau parte din Imperiul Hispanic), iar în bagaje se aflau bulbii de lalele, negre și albastre, promiși, pentru maică-mea și încă trei mătuși.

Ei bine, toate ar fi fost bune și frumoase dacă la un asemenea drum (Cluj – Viena – Praga – Amsterdam și retur prin Koln – Hamburg – Stuttgart – Munchen – Linz – Viena) aș fi luat și un GPS cu mine. Astfel că nu e de mirare că, la ieșirea din Koln, stăteam neputincios într-o benzinărie, privind nedumerit informațiile de pe indicatoare și cele de pe harta clasică, de hârtie, și încercam să-mi explic de ce, nicicum, nu vroiau să fie de acord unele cu altele.

Atunci, de pe o bancă a cafenelei din benzinărie s-a ridicat o fată, căreia cu greu puteai să-i dai mai mult de 20 de ani, într-un pulover verde, cu părul brunet, ușor cârlionțat și, da, ei bine, da, cu niște ochi albaștri absolut incredibili. Știu, unii dintre voi o să se supere acum pe mine, când o să vă spun că în direcția mea se îndrepta.

Știa engleză la fel de ”bine” ca mine, dar până la urmă mi-am dat seama că vroia să ajungă la Stuttgart. ”Dumnezeu al hărților și indicatoarelor greșite, Dumnezeu al GPS-urilor lipsă, mulțumesc!”, am vrut să exclam. Stuttgart, și nu Hamburg (de unde și eroarea mea), era și următorul punct de reper al meu pe traseu, așa încât în