Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kovacs Geza, îmblânzitorul de fiare

Publicat in Vocea Brailei, luni 8 februarie 2010 ·

* expoziţia de sculptură e deschisă la Galeriile de Artă

O interesantă expoziţie de sculptură găzduieşte, de joi, spaţiul Galeriilor de Artă.

Sunt câteva zeci de lucrări, sculptură în fier realizată prin sudare, semnate de artistul plastic Kovacs Geza. Criticul de artă Maria Stoica a evidenţiat faptul că autorul se încadrează într-o tradiţie ce are puţin peste 100 de ani, dar în care figurează nume celebre de artişti care au folosit obiectul găsit pentru a realiza opere de artă. "Kovacs Geza este un exemplu de adaptare la mediu. Artistul foloseşte nişte produse ale civilizaţiei industriale, le caută, le cercetează expresivitatea, apoi desenează un gând, izgoneşte desenul de pe foaie în spaţiu, asamblând elementele prin sudură într-un cadru care conţine multă mişcare, mult ritm şi multă fantezie. Odată terminate, aceste asamblaje pur şi simplu ocupă spaţiul, asemenea unor vietăţi curioase. Kovacs Geza devine astfel un îmblânzitor de fiare. Fiarele acestea rigide, cu atât mai mult cu cât comprimă în ele efortul unor prelucrări anterioare, se transformă la Kovacs Geza în nişte contururi care pot prinde orice formă vrea sculptorul. Aceasta mi se pare a fi performanţa cea mai mare obţinută de cel care se încumetă să îmblânzească fiarele", a spus criticul de artă Maria Stoica. Evenimentul a fost moderat de preşedintele filialei Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici, Gheorghe Mosorescu.

"O piesă în plus strică tot echilibrul, schimbă tot"

- De ce lucrările le-aţi lăsat nevopsite?

- Când am început să lucrez vopseam lucrările. Odată am făcut o lucrare, mi-a plăcut foarte mult şi apoi am vopsit-o, dar după aceea am constatat că şi-a pierdut toată forţa. Stratul protector tăiase toate energia lucrării, aşa că acum le finisez cu acid.

- Cum aţi început să lucraţi cu fier?

- Situaţia economică m-a împins către această artă. În

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 54 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 55 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°