Consumul de gaze naturale la nivel naţional a scăzut anul trecut cu 15%, la 140 milioane MWh (13,2 miliarde metri cubi), comparativ cu 165 milioane MWh (15,5 miliarde metri cubi) în 2008, potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Romgaz a asigurat anul trecut 50,71% din producţia de gaze la nivel naţional, respectiv 5,78 miliarde de metri cubi, urmat de OMV Petrom, cu 46,88%. În luna decembrie a anului trecut consumul de gaze a cr
Consumul de gaze naturale la nivel naţional a scăzut anul trecut cu 15%, la 140 milioane MWh (13,2 miliarde metri cubi), comparativ cu 165 milioane MWh (15,5 miliarde metri cubi) în 2008, potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Romgaz a asigurat anul trecut 50,71% din producţia de gaze la nivel naţional, respectiv 5,78 miliarde de metri cubi, urmat de OMV Petrom, cu 46,88%.
În luna decembrie a anului trecut consumul de gaze a crescut cu aproape 9%, de la 17,8 milioane MWh în decembrie 2008 la 19,4 milioane MWh, se arată într-un raport de monitorizare publicat de ANRE.
Preţul de import al gazelor a fost în luna decembrie de 299 dolari/1.000 metri cubi, faţă de 493 dolari/1.000 metri cubi în luna ianuarie 2009. Cel mai scăzut preţ din 2009 al gazelor importate a fost înregistrat în luna septembrie, respectiv 269 dolari/1.000 metri cubi.
De asemenea, în luna decembrie au fost importate aproape trei milioane MWh de gaze, aproape dublu faţă de luna decembrie a anului 2008.
SURSA:Mediafax