Steaua a învins-o cu emoţii pe Lokomotiv Sofia (3 - 2), în Antalya, ocupanta poziţiei a treia în campionatul Bulgariei, un adversar pe care l-a dominat la toate capitolele, dar care a profitat de erorile flagrante din apărarea bucureştenilor.
Pe o ploaie torenţială, elevii lui Mihai Stoichiţă au început decis şi au înscris prima dată în minutul 27, prin Bicfalvi, dar reuşita a fost a-nulată pe motiv de ofsaid. Arbitrul a validat însă golul lui Cristi Tănase, din minutul 40, după ce fostul piteştean a şutat în piciorul unui fundaş advers şi mingea l-a lobat perfect pe portarul bulgar. După pauză, în minutul 62, Stancu a mărit diferenţa, deviind din 6 metri o minge trimisă spre poartă de Kapetanos, după o centrare a lui Szekely.
Fotbaliştii de la sud de Dunăre au redus din handicap şase minute mai târziu, după o gafă a lui Zapata, care a scăpat mingea din braţe. Acelaşi Stancu a reuşit dubla în minutul 73, tot de pe linia careului mic al bulgarilor, după un şut al lui Ovidiu Petre. O nouă greşeală în zona centrală a defensivei Stelei, survenită în minutul 82, a făcut ca meciul să se încheie cu scorul 3-2. Ieri, a debutat pentru “roş-albaştrii” fundaşul cipriot Stelios Parpas, adus de la AEL Limassol, însă stoperul are mari lacune de pregătire fizică, el leşinând la primul său antrenament cu Steaua.
Steaua - Lokomotiv Sofia 3-2
Au marcat: Tănase (40), Stancu (62, 73) / Iordanov (68), Spisici (82). Steaua: Tătăruşanu - Golanski, Jelev, Baciu, P. Marin - Nicoliţă, Bicfalvi, Toja, Arm. Karamyan - Tănase, Surdu. Au mai jucat Zapata, Ov. Petre, B. Stancu, Pleşan, Tudose, Art. Karamyan, Szekely, Kapetanos, Parpas.