Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
Mugur Isarescu: Creditarea se va relua, dar neuniform. Deja bancile s-au departajat, unele se vor specializa pe operatiuni financiare
Banca Nationala a Romaniei a urcat prognoza de inflatie pentru anul acesta de la 2,6 la 3,5%. Cat priveste proiectia pe anul viitor, Banca Centrala estimeaza o rata de 2,7%, pe fondul scumpirilor la tigari. Anuntul a fost facut de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, la prezentarea Raportului privind inflatia. Oficialul a precizat ca rata inflatiei va reintra in intervalul tintit inca din prima parte a acestui an, iar la inceputul anului viitor este posibil ca inflatia sa intre sub intervalul de variatie tintit. Guvernatorul Bancii Centrale s-a aratat increzator in privinta reluarii creditarii, dupa ca BNR a redus dobanda cheie. A precizat insa ca nu poate oferi o data exacta in acest sens. „Creditarea se va relua, dar nu putem spune ca de la Paste incolo sau mai devreme ori mai tarziu. In plus, as mentiona ca aceasta reluare nu va fi uniforma", a subiniat Isarescu. Seful Bancii Nationale a anuntat ca exista deja institutii de creditare care s-au departajat puternic. Unele banci se vor specializa pe operatiuni financiare, iar altele se vor specializa in alte directii. Pe scurt, semnele economiei sunt bune, dar nu trebuie sa ne grabim sa devenim euforici, avertizeaza guvernatorul.
Angela Merkel: Jean-Claude Trichet ar putea fi inlocuit la finalul mandatului de seful Bundesbank, Axel Weber
Locul lui Jean-Claude Trichet, la sefia Bancii Centrale Europene, ar putea fi preluat de preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Axel Weber. Informatia vine de la cancelarul german Angela Merkel, care spera ca inlocuirea sa aiba loc anul viitor, cand mandatul lui Trichet inceteaza. Potrivit