După 20 de ani de la schimbarea de regim din România, în judeţul Sibiu trăiesc circa 2000 de saşi, dar printre aceştia sunt puţini cei care s-au întors definitiv acasă. Frank Thomas Ziegler a plecat la 13 ani din România, s-a întors la 34 de ani şi se consideră un norocos că poate trăi la Sibiu
Printre cei care au ales să revină este şi Frank-Thomas Ziegler, care avea 13 ani, în 1988, când a emigrat împreună cu familia din Mediaş şi s-a stabilit la Stuttgart. Un sas jovial, Frank se consideră un caz izolat şi nu priveşte prea optimist o posibilă revenire masivă a saşilor, din motive ce ţin mai ales de partea materială a vieţii.
El este însă fericit că a ales drumul înapoi, după mai bine de douăzeci de ani, dar mai ales că a avut şansa să-şi găsească un job din care să trăiască şi pe care să-l facă cu mare plăcere. Frank Ziegler este licenţiat în istoria artei, arheologie şi economie iar la Sibiu, de exact un an, este manager cultural la Parohia Evanghelică şi reprezentant al Consistoriului în Consiliul de Administraţie al Muzeului Brukenthal. Jobul îi vine ca o mănuşă şi se vede că şi-a găsit menirea după bucuria cu care vorbeşte despre ceea ce face la Sibiu. Ca să vină la Sibiu a renunţat la Galeria de Artă din Stuttgart, unde „lucra” cu picturi de Picaso sau Matisse ca să îşi ofere experienţa Muzeului Brukenthal, unde sunt numeroase tablouri de valoare, dar mai puţin cunoscute. „Iubesc muzeul acesta. Toată munca administrativă pe care o fac este răsplătită prin operele de artă deosebite cu care am contact ca istoric de artă” spune Frank, care are şi o experienţă economică, din perioada în care a făcut marketing la Mercedes Benz.
Legături strânse cu ţara
Din familia lui mai sunt şi alţii reveniţi, dar mai mult pentru că nu s-au adaptat. „Pentru mulţi dintre saşii emigranţi, cum sunt şi bunicii mei, plecarea în Germania a fost o aban