Compasiunea, mai ales cand trece de la mila care a invadat sufletul la puterea de-a misca si bratul, este cel mai nobil sentiment. Fatarnicia, insa, n-are cum sa treaca neobservata acolo sus si imi place sa cred ca, daca cineva spera sa adune puncte aratand o inima indurerata de amorul artei, va avea, la un moment dat, o surpriza.
Am sovait indelung daca sa dau curs pornirii de-a considera ciudat teledonul pentru copiii din Haiti, sentiment intarit de intentia PD-L de a organiza o actiune similara. Dar culegand din mintile multor apropiati aceeasi traire, am decis sa o spun pe sleau: pe cand un teledon pentru copiii Romaniei, pentru saracii Romaniei, pentru bolnavii care-si prelungesc viata cu leacuri subtiind-o, in acelasi timp, deoarece se abtin de la mancare?
Fara indoiala, imaginile transmise din Port-au-Prince le-au oprit multora dumicatii in gat. Demult n-a mai vazut omenirea atata nenorocire, iar furia populatiei haitiene de-a obtine macar o sticluta cu apa, o conserva de fasole ne-a facut sa ne fie rusine pentru fiecare moment in care ne-am socotit fara noroc.
Insa parada n-are a face cu asta. Ma intreaba un amic: "Pai cum sa nu fi mediatizat, daca doreau sa-si atinga scopul?" Ei bine, am prins intamplator gandurile unor persoane care au donat bani - poate n-am avut eu noroc de fiinte care merg la biserica pentru a se ruga, nu ca sa le vada localitatea - si m-am cutremurat. Numitor comun? Desi identitatea celor care si-au varat mana in buzunar ramane secreta, credeti-ma ca numele unor donatori circula prin Bucuresti. Deci numitor comun? Lauda!
N-as vrea sa se inteleaga ca trimit in derizoriu teledonul organizat de Realitatea TV. E un post privat, are cine sa-i creioneze politica editoriala. A dat insa idei altora, de la partid, care aud ca ezita sa faca pasul urmator deoarece a aflat ce mai gandeste lumea.
