Grecia atrage atentia in aceste zile cu o exemplara poveste de familie. Familia europeana. De fapt, Grecia face parte din ramura cea mai puternica si respectata a acestei familii, a celor saisprezece membri ce si-au unit destinele prin adoptarea monedei comune, euro. A fi membru al familiei Euro inseamna sa te bucuri de credibilitate si de bun renume – lucru foarte folositor in numeroase circumstante. Este necesar, in schimb, sa respecti anumite standarde – printre altele, sobrietate financiara. Dar cand faci parte din aristocratie, esti foarte tentat si te simti chiar indreptatit sa traiesti pe picior mare. Timp de ani de zile, unii dintre membrii zonei euro, precum Irlanda, Portugalia, Spania, Italia sau Grecia, au reusit sa traiasca peste posibilitatile lor reale. Solutia era la indemana, creditorii se inghesuie sa ofere imprumuturi in conditii dintre cele mai avantajoase membrilor familiilor bune.
Si astfel, datoriile au crescut si au tot crescut, pana cand criza financiara internationala a facut ca creditorii sa devina mai nervosi si tematori. Cand acestia au descoperit cu stupoare ca cifrele privind deficitele Greciei fusesera masluite, criza a devenit inevitabila: capacitatea de a atrage noi capitaluri ieftine a disparut peste noapte si tara s-a trezit in pericol de a nu-si mai putea onora obligatiile.
In mod obisnuit, cei care ajung in situatia de incetare de plati suporta rigorile pietei si sunt stigmatizati pentru perioade lungi – vezi Argentina. Dar asta nu este de acceptat intr-o familie onorabila precum familia Euro; reputatia monedei comune ar avea de suferit si, prin ea, toti membrii familiei. Toata lumea este de acord ca trebuie facut ceva pentru a evita un deznodamant rusinos si consiliul de familie intrunit la Bruxelles cauta solutii.
Ideea de a apela la camatarul FMI este respinsa de la inceput – din principiu,
