Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL, trambulina foştilor securişti

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 februarie 2010 ·

Un fost secretar de stat sacrificat de PNL, după un verdict de poliţie politică, a fost adoptat de PDL şi promovat şef peste căile navigabile ale Dunării. Sursa: VLAD STĂNESCU

Dovedit de CNSAS „poliţist politic” înainte de 1989, fostul secretar de stat PNL Alexandros Galiaţatos a fost primit cu braţele deschise şi chiar promovat de PDL, de la 1 februarie, şef peste căile navigabile ale Dunării de Jos.

Numirea lui Galiaţatos la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi s-a făcut cu susţinerea PDL şi acordul tacit al Ministerului Transporturilor, în condiţiile în care, în declaraţii, Emil Boc s-a erijat în inamicul numărul unu al promovării foştilor colaboratori ai Securităţii. În prezent, AFDJ are în derulare proiecte de câteva zeci de milioane de euro.

„Ce să facem, să-i împuşcăm?”

„E un profesionist şi atâta tot. E un post tehnic. Ce-ar trebui acum? Să nu mai profeseze? Să-i împuşcăm pe ăştia, ce să facem?”, a fost explicaţia oferită EVZ de Mircea Toader, secretar executiv PDL şi liderul filialei judeţene care l-a susţinut pe Galiaţatos, fostul său coleg în guvern.

Dacă Toader evită să şi-l asume, directorul general al AFDJ, Florin Uzumtoma, tot de la PDL, admite că Galiaţatos „are susţinerea partidului”. „A fost secretar de stat, este şi membrul nostru, cealaltă problemă e mai de licată, n-am de ce să mă bag în ea. Hârtia de la CNSAS este în vigoare pentru persoane publice. Dânsul este director, din 1 februarie, într-o instituţie de navigaţie. Între dânsul şi Mona Muscă, vă spun eu, ea e mai grea”, se justifică Uzumtoma, cel care a făcut formal Consiliului de Administraţie al AFDJ propunerea de numire din partea PDL.

Partidul arată spre Berceanu, ministerul se spală pe mâini

Mircea Toader, în schimb, se eschivează („e o propunere, nu ştiu dacă a fost numit”) arăt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 54 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Directorul general al Hidroelectrica anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale / ”Cu siguranţă nu voi rezolva problema deficitului bugetar”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al Hidroelectrica, Kàroly Borbèly, anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale,chiar dacă acest lucru ”nu va rezo

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 45 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°