Singura metodă prin care ziarele vor reuşi să facă faţă confruntării cu audiovizualul este, pur şi simplu, să fie mai bune!
Am avut o uşoară tresărire de curiozitate dând, din întâmplare, peste cea mai recentă producţie publicistică ieşită din pana dlui Mihai Coman, decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti.
Textul începe cu un titlu-capcană („Jurassic Park: De ce mor dinozaurii?") după care m-aş fi aşteptat să aflu că presa românească va intra într-o nouă eră. Şi că asta se va întâmpla odată cu extincţia unor animale ale tranziţiei, precum ziaristul-manager sau ziaristul-patron.
Ei, aş! Titlul dlui Coman nu-i decât o formulă retorică, menită să capteze atenţia cititorului, nicidecum să-l trimită la vreo specie aflată pe cale de dispariţie.
Stârnit, i-am citit cu mare atenţie consideraţiile despre criza prin care trece presa scrisă sau, mai bine zis, tipărită. Recunosc, am făcut-o cu un vag interes profesional şi cu bunăvoinţa datorată cuiva care-mi poartă de grijă. Căci am avut senzaţia pe care, bănuiesc, o are orice poliţist când deschide un roman de Rodica Ojog Braşoveanu. E chiar amuzant să vezi cum cineva îşi dă cu părerea despre o meserie de care n-are habar decât din cărţi!
Evident, n-ai crede că e cazul dascălului bucureştean, căruia îi place să treacă drept un „guru" al gazetăriei de pe malurile Dâmboviţei. Şi care trebuie să fi acumulat nişte cunoştinţe practice în cei câţiva ani de muncă reportericească pe care i-a menţionat, mândru, în CV. Mai întâi, la oficiosul comunist „Scânteia tineretului", iar apoi, prin '90, la publicaţiile „Zig-zag" şi „Seara", care mai pot fi consultate astăzi doar la bibliotecă.
Nu ştiu ce-a învăţat dânsul în epoca respectivă, în care jurnalismul se făcea cu plaivazul, titlurile se culegeau de mână, iar textele ieşeau din bătrâna maşină numită linotip. Şi în care co
