Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100 de familii nevoiaşe din Petroşani au primit astăzi locuinţele sociale

Publicat in Adevarul, marți 9 februarie 2010 ·

Autorităţile locale din municipiul Petroşani au repartizat cele 100 de garsoniere şi 18 apartamente construite la fosta cazarmă militară din localitate. Este primul bloc social înfiinţat în Petroşani după 1989.

Oamenii se vor muta în case astăzi, când complexul va fi predat de constructor beneficiarului, adică Primăriei Petroşani. Locuinţele sociale care au fost amenajate într-una dintre cele două clădiri ale fostei unităţi militare amplasate în cartierul Colonie, au costat bugetul public 1.100.000 de euro. Au fost realizate 103 garsoniere şi 15 apartamente care vor rezolva o bună parte din sutele de solicitări aflate pe masa edililor. Totuşi, numărul celor care cer locuinţe din fondul locativ de stat este de peste 500, cei mai mulţi dintre aceştia având o situaţie socială care nu le permite achiziţionarea şi utilarea unei case proprietate personală.

Apartamente utilate modern

Garsonierele şi apartamentele sunt dotate cu toate utilităţile necesare, respectiv apă rece, canalizare, încălzire, apă caldă de consum, energie electrică şi iluminat interior. Camerele sunt pardosite cu parchet laminat, iar tâmplăria interioară a fost schimbată cu alta nouă şi anume: uşi de lemn şi ferestre PVC cu geam termopan. „Această investiţie este foarte importantă pentru municipiul nostru deoarece vor fi soluţionate numeroase solicitări de atribuire a unei locuinţe iar numărul persoanelor aflate pe lista de priorităţi pentru atribuirea unei locuinţe se va diminua simţitor. De exemplu, într-unul dintre cele 15 apartamente se va muta o familie cu 8 copii, numărul de copii fiind unul dintre principalele criterii stabilite pentru repartizarea respectivelor locuinţe”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani. În principal, de locuinţele sociale care au fost amenajate în fosta unitate militară din Colonie vor mai beneficia persoanele şi familiile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 59 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°