La 20 de ani şi mai bine de la decembrie ’89, avem şi certificarea juridică a faptului că Dan Voiculescu, personaj-cheie în elita securistă din ultima parte a domniei lui Ceauşescu, a făcut poliţie politică. Târziu! Prea târziu?

Pentru a respecta integral adevărul cu privire la cazul „Felix“, să spunem din capul locului că încă nu putem consemna definitiv că, legal vorbind, Dan Voiculescu a făcut poliţie politică. E drept: vineri, 5 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia avocaţilor turnătorului umanist-conservator şi a decis că liderul din umbră al PC şi patronul de fapt al unui trust de presă, care joacă apăsat şi adesea murdar, a făcut poliţie politică. Decizia nu e definitivă, iar Sergiu Andon – un fel de bodyguard al lui Dan Voiculescu, mai loial acestuia decât un câine - e scandalizat de hotărârea instanţei din care rezultă că şeful său a făcut poliţie politică şi spune că se va merge până în pânzele albe pentru ca situaţia să revină la normal.

Ca element de culoare, să inventariem şi că decizia recentă a Curţii de Apel Bucureşti „a fost primită cu surprindere de fostul lider al PC“ şi, în acelaşi timp, „nu a fost o surpriz㓠pentru domnul Andon. În plus – şi ăsta e încă un argument că în realitate cazul „Felix“ e mult mai complicat decât pare la prima vedere! –, dacă pentru Sergiu Andon, clientul său „turna la mişto“ (ca să îi ducă de nas pe securişti, cum ar veni!), pentru Dan Voiculescu a turna echivala cu un gest de umilinţă pe care era nevoit să îl fac㠖 citez acum chiar din vorbele turnătorului! –, „fiindcă era obligat să câştige o pâine“. E adevarăt că, îndeplinind cu sârg şi cu „patriotism“ gesturile obligatorii ale acestei umilinţe, Dan Voiculescu primea mai mult decât o pâine: „celebra sticlă de whisky, cartuşul de Kent, gumă de mestecat şi benzină pe bonuri“.

Deznodământul de etapă în privinţa relaţiei cunoscute