Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul general al BCR Leasing a plecat din companie dupa sapte ani

Publicat in Ziarul Financiar, marți 9 februarie 2010 ·

Directorul general al BCR Leasing, Claudiu Stanescu, a plecat recent din companie, in locul lui fiind numit austriacul Thomas Tolazzi, fostul director de risc pe segmentul de clienti corporate din cadrul BCR, cea mai mare banca de pe piata locala.

BCR Leasing este a doua companie de pe piata de profil, cu o valoare a bunurilor finantate de 462 de milioane de euro in 2008, potrivit ultimelor date anuale disponibile. Compania nu a publicat rezultate intermediare in 2009. Potrivit unor surse, BCR Leasing a inregistrat o pierdere de 10 milioane de euro anul trecut.

Stanescu, 39 de ani, a fost numit la conducerea BCR Leasing in 2003, dupa opt ani in care a activat in cadrul BCR, initial ca ofiter de credit, iar mai tarziu ca director executiv de sucursala. Leasingul a fost anul trecut una din pietele cele mai lovite de criza, cu o scadere de peste 70%. Potrivit unor estimari, valoarea totala a bunurilor finantate in 2009 de companiile de leasing a fost de circa 1,25 miliarde de euro, fata de 4,8 miliarde de euro in anul anterior.

In ultimul an si jumatate companiile de leasing au trecut de la activitatea de finantare la cea de revanzare a bunurilor recuperate, in conditiile in care multi clienti nu si-au mai putut plati ratele. Astfel, potrivit unor estimari, firmele au recuperat peste 15.000 de masini de la rau-platnici, dar si multe echipamente sau chiar imobile. Date oficiale la nivel de piata cu privire la numarul bunurilor recuperate nu au fost publicate.

BCR Leasing a infiintat anul trecut un site pentru prezentarea bunurilor oferite spre revanzare, care numara in prezent circa 600 de bunuri, in special autoturisme si camioane.

Claudiu Stanescu nu a putut fi contactat ieri pentru comentarii.

In ultimul an au avut loc mai multe schimbari in top managementul companiilor de leasing. Astfel, in urma cu o luna a fost schimbat directorul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate BAC 2025. Rata de promovare este de 74,3%, în scădere de la 76,4% în anul trecut

Ziarul Financiar acum 20 minute
Ministerul Educaţiei a publicat astăzi rezultatele la examenul de bacalaureat 2025 pe portalul bacalaureat.edu.ro. Potrivit datelor înregistrate în aplicaţia de examen, rata cumulată de promovare pentru toate promoţiile înainte de contestaţii este d

Cele mai noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte este „stabil cardiac”, dar rămâne internat la ATI

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu este conştient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie şi necesar de oxigen, a anunţat vineri Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte se află internat din 9 iunie. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Ili

Rezultate Bacalaureat 2025 Notele la BAC au fost publicate pe edu.ro

Ziua Constanta acum 40 minute
După o perioadă plină de emoții și pregătiri intense, absolvenții de liceu se pregătesc să afle primele rezultate la Bacalaureat 2025. Astăzi, 20 iunie 2025, la ora 11:37, notele de la probele scrise au fost publicate pe site-ul oficial bacalaureat.

Alexandru Rafila l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital. „I-a transmis un mesaj de încurajare și de sprijin”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat joi, 19 iunie, pe Ion Iliescu la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul președinte se află internat din 9 iunie, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat. „În cursul zilei de ieri, 19 iunie, m

Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, poate părăsi România. Instanța i-a ridicat controlul judiciar

HotNews acum 14 minute
Curtea de Apel București a ridicat joi măsura preventivă a controlului judiciar impusă pe numele omului de afaceri Vladimir Ciorbă, cercetat în dosarul Nordis, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Decizia este definitivă. „Admite în pa

Senat: Termen nou pentru numirea unui judecător la CCR

Mediafax acum 32 minute
Inițial, termenul de depunere a candidaturilor fusese stabilit pentru 20 iunie. Potrivit noului calendar, candidații vor fi audiați de Comisia juridică pe 23 iunie, urmând ca plenul Senatului să îl voteze pe noul judecător al Curții, cel mai probabi

DGA Percheziții în Vaslui și Constanța într-un dosar de corupție care vizează mai mulți agenție de poliție

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 19 iunie 2025, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciile Județene Anticorupție Vaslui, Iași și Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui

Accident grav în județul Botoșani, cu o ambulanță implicată: Doi tineri au murit pe loc, alți patru oameni au fost răniți

HotNews acum 3 ore
Doi tineri în vârstă de 18 și 21 de ani au murit, iar alte patru persoane au fost rănite în noaptea de joi spre vineri după ce o mașină s-a ciocnit cu o ambulanţă, pe E 58, în judeţul Botoşani, anunță ISU Botoșani, citat de Știri Botoșani. Accidentu

Rezultate Bacalaureat 2025 Doi elevi din Constanța au obținut media 10 la BAC

Ziua Constanta acum 18 minute
Absolvenții de liceu au aflat astăzi, 20 iunie 2025, primele rezultate la Bacalaureat 2025, după o perioadă marcată de emoții și pregătiri intense. Constanța se mândrește cu două medii de 10: un elev de la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia și unul

Elevii intră în VACANȚA de vară, pe 20 iunie. Când va începe noul an școlar, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării

Gandul acum 4 ore
Elevii intră în vacanța de vară, pe 20 iunie, iar noul an școlar va începe pe 8 septembrie 2025, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Absolvenții de clasa a VIII-a au intrat în vacanță pe 13 iunie, iar cei ai claselor

Vremea

București
acum

23°
vin.

16°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

19°
vin.

16°/23°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/26°
lun.

14°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/24°
dum.

16°/23°
lun.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
Timisoara
acum

24°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/31°
lun.

15°/34°