Poliţiştii spun că peste 90 la sută dintre cazurile de distrugeri de maşini sunt provocate de vecinii de bloc, din cauza problemelor de parcare.
Vezi aici o galerie foto cu mașina unui orădean distrusă în parcare
CITEȘTE ȘI
Problema locurilor de parcare se rezolvă după legi nescrise în cartierele orădene
Ultima victimă a războiului pentru un loc de parcare este orădeanul Gheorghe Petruşca. El s-a trezit cu cauciucurile găurite şi ştergătoarele rupte. Bărbatul are un cerc de suspecţi, având în vedere că mai mulţi vecini de pe strada Borsecului l-au ameninţat cu distrugerea maşinii, dacă nu respectă „legile cartierului”, care spun că cine locuieşte de mai mult timp în zonă are drept de proprietate.
„În urmă cu două săptămâni m-au avertizat că îmi distrug maşina dacă o mai parchez pe locurile împrejmuite sau marcate de ei. Când am sunat la poliţie mi s-a spus că nu se poate face nimic până nu se întâmplă ceva. Acum m-am ales cu paguba”, spune revoltat Gheorghe Petruşca. Deşi poliţiştii au evaluat paguba la 300 de lei, orădeanul este supărat că i-au fost distruse cauciucurile nou-nouţe şi că cei care se cred stăpâni pe parcările din jurul
blocurilor scapă fără probleme.
Potrivit lui Crăciun Leucea, directorul Poliţiei Comunitare Oradea, problema locurilor de parcare îngrădite sau marcate de către orădeni, care riscă amenzi pentru acest lucru, este una comună. „Primim mereu reclamaţii, pentru ocuparea abuzivă a parcărilor din jurul blocurilor, prin îngrădire”, a spus Leucea.
Proiect pentru parcări
Pentru a-i scăpa pe orădeni de certurile pe tema locurilor de parcare, Administraţia Imobiliară Oradea a elaborat un proiect de organizare şi repartizare a locurilor din parcările de reşedinţă. „Proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local, în viitorul apropiat”, a spus Carmen Cherteş, purtător de cuvâ