Putine sunt institutiile din Romania mai controversate, mai calomniate, mai paradoxale, mai putin intelese, dar, in acelasi timp, mai importante decat serviciile secrete.
Angajatii acestora deconteaza masiv politizarea impusa chiar prin lege, dar si o istorie recenta neasanata.
Subordonarea lor fata de un om politic angajat de cativa ani in batalii politice pe viata si pe moarte, le-a transformat intr-o tinta permanenta.
A lovi in serviciile secrete subordonate presedintelui si in sefii acestora, numiti de presedinte, este un fel de a-l pocni pe Traian Basescu. Pe de alta parte, conturile nereglate dintre romani si fosta securitate au fost transferate actualelor servicii.
Fapt este ca dupa ce au cunoscut o improspatare, impusa de NATO inclusiv prin testele ORNISS, care le-a transformat in institutiile cel mai putin poluate de fosti securisti, ele au acum nevoie de o drastica reforma, pe cateva paliere.
Recenta aniversare a SIE a dat prilejul unor noi discutii pe tema numarului serviciilor secrete si al angajatilor acestora. Sunt doua lucururi diferite.
Numarul serviciilor secrete, 7 in total, este, probabil, prea mare. Cele mai multe state europene nu au mai mult de trei, ceea ce nu inseamna ca nu au, de exemplu, servicii de protectie a personalitatilor sau telecomunicatii speciale.
Inseamna doar ca structurile sunt mai flexibile si concentrate in cateva institutii mari. In plus, un numar prea mare de institutii de informatii si contrainformatii ajung, inevitabil, sa rivalizeze si sa se calce pe bataturi.
Pe de alta parte, exista in Romania si cel putin un serviciu secret ale carui rost sau statut sunt greu de justificat. Ma refer la DGIPI, atat de ravnit tocmai pentru ca se afla sub controlul exclusiv al unui singur om politic, care nici macar nu este ales, ci numit, adic
