Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Factura la AH1N1 - află cât ne-a costat gripa porcină!

Publicat in Adevarul, marți 9 februarie 2010 ·

După aproape 7.000 de îmbolnăviri confirmate, dintre care 120 soldate cu deces, gripa nouă ne aduce şi factura de plată. Potrivit Ministerului Sănătăţii, costurile pentru prevenirea şi tratarea AH1N1 în România se apropie de 19 milioane de euro.

Cel mai mult am plătit pentru pentru măşti şi dezinfectant (8 milioane de euro), abia apoi pentru producerea vaccinului (5 milioane de euro). Şi, în sfârşit, o bună parte din bani s-a dus pe achiziţionarea de medicamente antivirale, adică aproape 6 milioane de euro.

Gripa nouă a înghiţit până acum de la buget peste 53 de milioane de lei (13 milioane de euro) pentru prevenirea şi controlul infecţiei cu noul virus de tip AH1N1.

Din aceşti bani, 21 de milioane de lei (circa 5 milioane de euro) au fost folosiţi pentru producerea şi achiziţionarea a 5 milioane de doze de vaccin, în condiţiile în care abia dacă s-a folosit o treime. Datele arată că până acum doar 1,5 milioane de români s-au vaccinat deja împotriva gripei noi.

“Estimăm că toate cele 5 milioane de doze vor fi epuizate. Mai avem şi acordul cu Moldova, Ucraina şi Macedonia (500.000 de doze, 400.000 de doze, respectiv 250.000 de doze gratuite oferite de România acestor ţări – n.r.), aşa că vom folosi toate vaccinurile”, a declarat prof. dr. Geza Molnar, consilier al ministrului Sănătăţii.

Ministerul nu intenţionează să mai producă ori să cumpere doze suplimentare. “Vaccinul va fi inclus în cel sezonier din luna mai, atunci când începe de obicei producerea vaccinului antigripal”, a precizat Molnar.

Per total, românii nu se înghesuie să se vaccineze, însă paradoxal, cumpără mai multe produse de prevenire decât în perioada similară a anului trecut. “Vânzările produselor de prevenire a gripei au crescut cu 30% comparativ cu perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009”, conform informaţiilor oferite de HelpNet.

Aproape 32 de milioane de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 13 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 8 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°