- Istoric - nr. 477 / 9 Februarie, 2010 Fiecare inceput de februarie ne readuce in memorie amintirea lui Iuliu Maniu. Doua sunt motivele principale pentru care gandurile noastre se indreapta spre el, taria in credinta si meritul sau de a fi fost un mare roman, cum a ramas de fapt in constiinta posteritatii. Aceste calitati nu au putut slavili timpul ultimilor ani ai sai petrecuti la Sighet, in cea mai severa temnita comunista. Aici s-a stins din viata la 5 februarie 1953 (n. in 1873), alaturi de cele mai alese spirite mistuite de un indelungat razboi si consecintele sale, preoti, cadre militare, elite ale intelectualitatii si politicieni, deveniti cei mai aprigi exponenti impotriva unei dictaturi comunisto-staliniste de tip sovietic, care se instala treptat in Romania. Dupa inscenarea unui proces, condamnat la temnita pe viata, trecut prin mai multe puscarii, in urma tratamentului inuman, trupul neinsufletit al lui Iuliu Maniu, tractat de caruta puscariei, era condus spre periferia Sighetului, in asa-zisul cimitir al saracilor, si aruncat intr-o groapa comuna. Acesta era capatul suferintelor inegalabilului om politic roman. Iuliu Maniu era original dintr-o familie de intelectuali ardeleni. Tatal sau era un avocat cu renume, iar mama provenea din starpia lui Simion Barnutiu, autorul Discursului din 3/15 mai 1848, rostit in Catedrala de la Blaj, fiica renumitului memorandist Demetriu Nationala de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Era adept al Unirii "fara conditii" cu Romania. "Privim la infaptuirea unitatii ca la un triumf al libertatii", afirma presedintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei _ Iuliu Maniu. A fost presedinte al PNT, prim-ministru in mai multe randuri si victima a trei dictaturi carlista, antonesciana si comunista. Aceasta din urma i-a pecetluit definitiv viitorul. Inlaturat definitiv din politica, consecinta a alegerilor furate din 1946, este