Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Produse de calitate, ambalate inteligent

Publicat in Adevarul, marți 9 februarie 2010 ·

C u Dan C. Mihăilescu am avut, de-a lungul vremii, tot felul de polemici prin presă. În mod clar, ne aflăm pe poziţii ideologice diferite, nu avem aceeaşi scară de valori.

Asta nu înseamnă însă să nu-l consider pe Dan C. Mihăilescu un excelent mânuitor al frazei, un creator de formule memorabile, un critic cu călcătura grea. În plus, nu neg că omul are un anumit şarm personal. Prin urmare, a fost întotdeauna o plăcere să polemizez cu el.

În ceea ce priveşte emisiunea pe care-o are la Pro TV, „Omul care aduce cartea", consider că Dan C. Mihăilescu e un adevărat fenomen.

În momentul în care a fost adus de Nicolae Manolescu să aibă o rubrică de comentariu de carte în cadrul talk-show-ului său, "Profesiunea mea, cultura" (care a fost difuzată acum câţiva ani la Pro TV), mulţi au privit această mişcare cu un zâmbet condescendent: Dan C. Mihăilescu o fi el sclipitor, dar cum să pui un om cu un pronunţat defect de vorbire să prezinte la televizor? - se întrebau cârcotaşii. Să rămână mai bine la scrisul lui, ce-i trebuie să se dea în spectacol vorbind în faţa unei ţări întregi? Criticul n-a rămas la scrisul lui şi până la urmă s-a dovedit că bine a făcut!

A vorbit fără niciun fel de complexe, apoi, cu vremea, şi-a depăşit şi handicapul locutor, iar acum "Omul care aduce cartea" este emisiunea culturală cu cel mai mare rating de la noi (aproximativ 150.000 de telespectatori din mediul urban pe minut, cu vârfuri chiar de 200.000 de telespectatori pe minut). Ceea ce nu e deloc puţin lucru!

Aceste cifre sunt explicabile prin puterea brandului Pro TV, dar nu numai: emisiunea e, pur şi simplu, bine făcută. Este dinamică, nu bate apa-n piuă şi pune problemele în mod inteligent. Şi e şi accesibilă - asta fără să facă rabat de la calitate. Nu, Dan C. Mihăilescu nu aduce în discuţie subiecte decoltate sau de scandal pentru a avea rating, ci este e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 59 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 13 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°