Zapada care s-a asternut in ultimele zile in sudul Romaniei a dat peste cap programul angajatorilor care detin unitati de productie in apropierea Capitalei.
Companiile au fost nevoite sa-si amane transportul de marfa catre alte locatii din cauza restrictiilor impuse de autoritati, sa fie indulgente cu angajatii care au intarziat cateva ore la locul de munca sau chiar sa le acorde o zi de concediu salariatilor.
Producatorul de materiale de constructii Lindab Romania, care detine o unitate de productie in localitatea Stefanestii de Jos (judetul Ilfov), a decis sa opreasca productia si sa sisteze livrarile din cauza zapezii si a viscolului.
“Din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile si a plasarii sediului Lindab in afara Bucurestiului, cu trafic dificil, am hotarat oprirea productiei si a distributiei astazi. Speram ca de maine starea vremii sa se imbunatateasca si sa ne reluam activitatea in ritm normal. Ne-am anuntat toti partenerii de situatie si nu credem ca vom avea probleme, dimpotriva, evitam situatii dificile de transport si ne eficientizam astfel activitatea. Toate rutele de livrari programate pentru azi si maine (n.red.: luni si marti) vor fi realizate miercuri”, spune Andrei Sulyok (foto), director general al Lindab Romania, parte a grupului suedez Lindab, cu afaceri de 63 de milioane de euro pe piata locala.
Fabrica Lindab din Stefanestii de Jos are o capacitatea de productie anuala in regim mediu de functionare de 3,5 milioane mp de tigla metalica, 3,2 milioane mp de tabla cutata trapezoidala, un milion de mp de tubulara circulara de ventilatie si un milion de mp de casete structurale.
In cadrul fabricii din Lindab lucreaza peste 130 de salariati.
Daca in mod normal drumul angajatilor spre fabrica Lindab dureaza 45 de minute, din cauza vremii nefavorabile, angajatii ar fi pierdut, potrivit directorului gene