Recunosc, sunt un mare susţinător al impozitului pe pârloagă!

Dar nu pentru că aş avea vreo afecţiune faţă de taxele impuse de stat, ci pentru că acest nou impozit ar putea da viaţă unei stafii: proprietatea ţărănească, născută moartă după lunga gestaţie a „cooperativelor" comuniste.

Totul porneşte de la realitate: în acest moment, proprietarii de terenuri primesc subvenţii indiferent dacă-şi lucrează parcelele sau le lasă pradă buruienilor. Aceste subvenţii sunt ceva mai mari decât impozitele plătite pentru respectivele terenuri. Astfel, trăim absurda situaţie în care oamenii primesc bani ca să-şi admire culturile de ciulini!

E normal să fie premiaţi cei care lucrează pământul. Subvenţia agricolă e o „gură de oxigen" pentru cei care fac efortul de a-şi cultiva hectarele. Cheltuielile sunt mari - pentru arat, grăpat, semănat, prăşit, erbicidat, cules, depozitat -, iar recolta poate fi compromisă de capriciile naturii. Micul sprijin de la stat îi determină pe mulţi agricultori să nu renunţe la cultivarea pământului.

Subvenţionarea terenurilor nelucrate este însă o risipă revoltătoare! Dacă tot prisosesc aceşti bani, ar fi mai bine ca ei să fie folosiţi pentru creşterea subvenţiei la hectarul cultivat. Iar dacă actualul sistem de subvenţionare, la hectarul deţinut, nu poate fi schimbat din motive birocratice - ceea ce oricum e stupid -, atunci trebuie introdus de urgenţă impozitul pe pârloagă. Iar acesta să fie egal cu subvenţia, pentru a-i anula efectul.

Teoretic, o asemenea decizie, care ar urma să fie pusă în aplicare până la sfârşitul acestui an, ar dezgheţa şi încremenita piaţă a terenurilor agricole. Apăsarea impozitelor i-ar face pe mulţi proprietari de pârloage să acţioneze cumva: ori se apucă de cultivat, ori îşi arendează terenurile, ori le vând. Decât să piardă bani cu ele, mai bine câştigă înstrăinându-le.

În realitate îns