LPF nu vrea amînarea returului, dar va decide săptămîna viitoare cînd se va disputa etapa a 18-a în funcţie de prognozele Agenţiei Naţionale de Meteorologie
Posibila amînarea a returului a încins spiritele în Liga I. Deşi în ultimele zile a nins abundent, cei din conducerea Ligii nu se gîndesc să întîrzie returul, invocînd faptul că au primit o prognoză favorabilă pentru următoarele două săptămîni. Liga păstrează legătura cu ANM, iar o decizie finală va fi luată săptămîna viitoare, cînd vor sosi noi date despre evoluţia vremii.
Dintre formaţiile din prima ligă, doar o mică parte ar agrea o prelungire a perioadei de pregătire cu încă o săptămînă, celelalte fiind nemulţumite că amînarea returului pentru 27 februarie ar da peste cap programul de pregătire şi ar aglomera sezonul.
La Steaua, situaţia e şi mai ingrată, nici măcar "şefii" nepunîndu-se de acord între ei! Mihai Stoichiţă e vehement: "Starul trebuie amînat! Am auzit că în ţară e nenorocire maximă. Să nu-şi bată nimeni joc de acest campionat şi de munca noastră. Terenurile proaste pot influenţa în mod direct ierarhia campionatului". Gigi Becali are altă părere: "Terminaţi cu prostiile. De ce să amînăm? Că a nins două zile? Vin trei zile cu temperaturi ridicate, se topeşte zăpada şi la revedere. Aaa, dacă ninge cu două zile înainte de meci şi e terenul impracticabil, atunci da, mai stăm, altfel nu".
INTERVIU » Dragomir: "Nu amîn, puneţi mîna pe lopeţi!"
Dumitru Dragomir dă şanse minime pentru amînarea returului şi le cere cluburilor să îşi cureţe terenurile
- Domnul Dragomir, în legătură cu startul returului...
- Nu se amînă nimic! Şi nu cluburile decid, ci hotărîrea este luată de cei din conducerea LPF. Dacă ninge 48 de ore abundent, ne vom gîndi la amînare, altfel campionatul începe normal.
- Dar care este termenul limit