Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj Reuters: Investitorii sunt mai optimişti în legătură cu economia României

Publicat in Capital, marți 9 februarie 2010 ·

Investitorii au devenit mai optimişti în privinţa situaţiei economice a României, în perioada noiembrie-ianuarie, în comparaţie cu cele trei luni anterioare, potrivit unui sondaj Reuters/OeKB privind încrederea în mediul de afaceri din statele Europei Centrale şi de Est. Astfel, indicele încrederii în mediul de afaceri din România a crescut cu 11 puncte în intervalul analizat, de la zero puncte în precedentele trei luni. La începutul anului 2009 indicele se situa la -8 puncte.

Investitorii au devenit mai optimişti în privinţa situaţiei economice a României, în perioada noiembrie-ianuarie, în comparaţie cu cele trei luni anterioare, potrivit unui sondaj Reuters/OeKB privind încrederea în mediul de afaceri din statele Europei Centrale şi de Est.

Astfel, indicele încrederii în mediul de afaceri din România a crescut cu 11 puncte în intervalul analizat, de la zero puncte în precedentele trei luni. La începutul anului 2009 indicele se situa la -8 puncte.

Dintre statele Europei Centrale şi de Est, investitorii au manifestat cea mai ridicată încredere în cazul Poloniei (34 puncte), urmată de Cehia (29 de puncte), Slovacia (27 de puncte) şi Rusia (20 de puncte). România, cu 11 puncte, ocupă poziţia a cincea.

Indicele încrederii în mediul de afaceri din Bulgaria şi Ungaria s-a situat la cinci puncte, respectiv -1 punct în noiembrie-ianuarie.

Creştere pe toată zona

Sondajul Reuters a evidenţiat o creştere de şase puncte a indicelui încrederii în mediul de afaceri din Europa Centrală şi de Est, la 16 puncte, de la zece puncte în lunile august-octombrie.

Situaţia actuală a economiei din regiune a fost evaluată cu trei puncte de participanţii la studiu, comparativ cu -3 puncte în precedentele trei luni.

Indicele aşteptărilor pentru mediul de afaceri a avansat la 29 de puncte în perioada analizată, de la 23 de puncte, iar percepţia pe

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum 21 minute
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 3 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 2 ore
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 3 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Ucraina trimite ajutoare alimentare în Siria, anunță Volodimir Zelenski

Ziare.com acum 23 minute
Ucraina, un producător şi exportator global de cereale şi seminţe oleaginoase, a trimis primul său lot de ajutoare alimentare în Siria, a declarat vineri, 27 decembrie, preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Zelenski a spus că 500 de ton

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic. Vineri, turiştii au putut urca doar până la cota 1400 din Bucegi - FOTO

News.ro acum 39 minute
Domeniul schiabil al staţiuni Sinaia rămâne închis, vineri, pentru a patra zi consecutiv, instalaţiile de transport pe cablu situate la mare altitudine neputând fi pornite din cauza vântului puternic. Vineri, funcţionează doar telecabina şi telegond

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°