Am cîteva observaţii de făcut după două cazuri care au mai animat cît de cît o lumea intelectuală destul de apatică în ultimii ani. În primul rînd, publicarea cărţii lui Marino, Viaţa unui om singur, din care am prezentat deja şi un fragment şi cîteva comentarii. În al doilea rînd, un scandal de mai mică amploare, dar cu cîteva elemente comune: eliminarea de la şefia institutului de investigare a crimelor comunismului a lui Marius Oprea. Am dat pe Vox un mesaj de susţinere a lui Oprea semnat de mulţi intelectuali tineri pe care îi apreciez.

Evident, nu compar cele două profiluri, Marino şi Oprea, nu asta mă interesează. Ci cîteva chestiuni de context care pot fi comune celor două cazuri şi pot fi utile în discuţiile altfel haotice din zilele astea: Pînă la urmă, avem de-a face cu intelectualul alternativ sau ieşit din mainstream şi intelectualul de la putere. Marino a fost în cea mai mare parte a carierei un intelectual “alternativ” deşi cu un stil întotdeauna atent, academic, erudit. Discursul său uneori dur la adresa cîmpului artistic, dar de multe ori îndreptăţit, l-a izolat şi mai mult. Oprea a profitat de putere să facă un lucru bun: acel institut unde chiar investiga crimele comunismului, nu doar îşi rupea hainele de pe el în mod demonstrativ. Defectul unei astfel de iniţiative este că atunci cînd treci în opoziţie, poţi fi eliminat. Asta trebuie asumat. Un pasaj interesant în apelul pentru Oprea este următorul: “Ţinem în mod special să-i reamintim d-lui prim-ministru că, deocamdată, activitatea IICCR (transformat în IICCMER) este singurul semnal venit din sfera executivului care ne încurajează să credem că declaraţia prezidenţială de condamnare a comunismului nu va rămîne un simplu act ritual, ci se va traduce în măsuri de stabilire a meritelor şi vinovăţiilor individuale şi în politici active de educaţie şi de păstrare a memoriei.”. Da: anticomunis