Cică Al Gore este de negăsit prin Washington DC, unde lumea îl caută ca să-i ceară socoteală pentru cea mai rece iarnă din ultimul secol în capitala americană. Sursa: EVZ
Vi-l amintiţi? E tipul care acum ceva vreme a lansat o carte+film intitulate „Un adevăr incomod”, în care demonstra că activitatea umană încălzeşte ireversibil planeta, iar guvernele şi marea industrie conspiră ca să ascundă faptul.
Pentru această dezvăluire şocantă omul a primit Premiul Nobel pentru Pace (?!), aşa de eficientă era conspiraţia mondială în chestiune. Cartea şi filmul au fost tălmăcite şi predicate în limbile neamurilor, au fost venerate pe altarele credinţei neopăgâne a Mamei Gea, inclusiv la noi, unde există precedente străvechi, după cum o dovedesc figurinele steatopige din culturile Hamangia şi Gumelniţa.
De atunci încoace singurul adevăr incomod ieşit la iveală a fost că datele pe care se baza opera pop a lui Al Gore erau cam mânărite sau cel puţin interpretate superficial de o pleiadă de vulgarizatori şi politruci. Asta se întâmplă adesea în ştiinţă, cel mai adesea fără rea intenţie, iar cei care o practică sunt foarte conştienţi că provizoratul şi revizuirile sunt norma în profesia lor.
De aceea savanţii (necumpăraţi cu stipendii) nici nu au mare apetenţă pentru profeţi şi activişti, care se isterizează cam o dată la douăzeci de ani pentru câte o idee, de regulă complet opusă celei anterioare.
A mai ieşit la iveală şi faptul că teoria topirii gheţarilor din Himalaya, pătrunsă pas cu pas în documente şi strategii internaţionale, pornise de la un interviu luat unui tip obscur de o revistă pentru fete, într-un exemplu perfect de ce se poate întâmpla atunci când se pleacă cu concluziile gata stabilite spre dovezile empirice, iar nu invers.
Până şi parlamentul român - ultima instituţie ce poate fi suspecta
