Boschetarii erau spălați, îmbrăcați la patru ace și instruiți să pară oameni de afaceri prosperi, capabili să încheie contracte solide și bănoase. Ba erau răsplătiți și cu câte-o tratație specială în natură, de la dame de companie plătite să-l iubească pe vagabondul făcut domn pentru o zi.
Acesta era Avatarul, transformarea pentru care victimele lui Băhăian erau dispuse să facă orice: să mintă, să fie părtașe la escrocherii, să își pună bătătura la dispoziția asasinilor, dormind cu cadavrele sub nas. Sau chiar să moară.
Infirmul social, care trăia de azi pe mâine, căpăta puteri supranaturale în lumea fantastică croită de Băhăian. Exact ca pe planeta Pandora. Zborul cu pasărea ikran se oprea în Canalul Dunăre – Marea Neagră sau în curtea lu’ alde Piciog din Măgura, la doi metri sub pământ. Prețul Avatarului n-a mai contat.
De data asta a ciripit cineva de la zdup. Complicitatea n-a fost destul de mare, răufăcătorii n-au fost destul de uniți. Câți n-or zăcea însă neștiuți, fără să se mai fi ales nimic de ei, fără ca moartea lor să fie răzbunată? De câte ori nu s-a indignat opinia publică de faptele unor sadici, cărora li se dorește aceeași soartă cu cea a victimelor?
De data asta n-are nici cine să-i plângă pe cei răpuși de propria ignoranță și aviditate. Moartea lor cumplită nu a stârnit nici milă, nici revoltă. La Constanța suntem obișnuiți cu întâmplările SF: mor afaceriști care ies la jogging și sfârșesc cu capul prins între stabilopozi; patroni de case de schimb valutar sunt ciuruiți în scara blocului; iar limuzinele polițiștilor iau foc noaptea în parcări.
