Generalul (r) Sarath Fonseka, candidatul învins de preşedintele în exerciţiu al statului Sri Lanka în alegerile prezidenţiale de luna trecută, a fost reţinut de autortăţile de la Colombo pentru că s-a implicat în viaţa politică pe când era încă un cadru activ al armatei. Sursa: REUTERS
Fostul conducător al armatei srilankeze a pierdut alegerile pentru postul de preşedinte cu două milioane de voturi diferenţă, dar a denunţat mai multe fraude electorale şi a promis că va contesta rezultatele. Şase milioane de alegători au votat pentru preşedintele în exerciţiu, Mahinda Rajapaksa.
Potrivit primelor declaraţii făcute de reprezentanţii autorităţilor srilankeze, generalul Fonseka a fost reţinut pentru că a comis anumite "delicte militare". Iniţial, oficialii guvernamentali au studiat posibilitatea convocării unei curţi marţiale care să-l judeca pe contracandidatul şefului statului pentru organizarea unui complot care să ducă la o lovitură de stat.
Directorul Securităţii Naţionale, generalul Laxman Hulugalle, a spus că Fonseka este acuzat deoarece s-a implicat în viaţa politică înainte de a intra în rezervă. În ciuda retragerii sale din rândurile forţelor armate, generalul Fonseka este încă sub incidenţa prevederilor militare, a precizat Hulugalle într-un interviu acordat BBC.
Arestat în faţa aliaţilor politici
Fostul comandant al armatei srilankeze s-a bazat pe capitalul de simpatie pe care l-a câştigat în urma victoriei în rîzboiul civil împotriva Tigrilor Tamili. Generalul Fonseka şi-a condus armata într-un succes care a pus capăt unui sfert de secol de lupte cu rebelii separatişti tamili.
După ce a trecut în rezervă, Sarath Fonseka s-a înscris în partidul Noul Front Democratic, pentru a candida la preşedinţie. Fostul candidat în alegerile de luna trecută a fost reţinut de la biroul său, chiar în