Salariile angajaţilor de la Alro Slatina vor fi majorate cu 6%, decizia conducerii fabricii fiind luată în urma negocierilor purtate cu sindicaliştii, care ameninţau cu declanşarea conflictului de interese transmite corespondentul Mediafax. Liderul Sindicatului Aluministul din cadrul Alro SA Slatina, Constantin Popescu, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că reprezentanţii salariaţilor au căzut de acord cu conducerea fabricii privind noul contract colectiv de muncă, ce pre
Salariile angajaţilor de la Alro Slatina vor fi majorate cu 6%, decizia conducerii fabricii fiind luată în urma negocierilor purtate cu sindicaliştii, care ameninţau cu declanşarea conflictului de interese transmite corespondentul Mediafax.
Liderul Sindicatului Aluministul din cadrul Alro SA Slatina, Constantin Popescu, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că reprezentanţii salariaţilor au căzut de acord cu conducerea fabricii privind noul contract colectiv de muncă, ce prevede în acest an şi majorări salariale.
"Ieri (luni – n. r.), am încheiat negocierile cu conducerea întreprinderii. S-a semnat cu toate sindicatele din fabrică şi s-a căzut de acord pe o creştere salarială de şase procente de la 1 ianuarie ianuarie 2010. S-a semnat deja şi contractul colectiv de muncă", a declarat preşedintele Sindicatului Aluministrul din cadrul Alro Slatina.
Problema s-a rezolvat după o săptămână
În urmă cu o săptămână, sindicaliştii de la fabrica de aluminiu din Slatina ameninţau cu declanşarea conflictului de interese în cazul în care conducerea Alro nu semna contractul colectiv de muncă, în care erau prevăzute unele creşteri salariale. Alro Slatina este controlată de Vimetco, înregistrat în Olanda, dar cu acţionari ruşi. Potrivit celor mai recente raportări, Vimetco deţine 84,18% din titlurile Alro.
SURSA:Mediafax