Nu ştiu de ce în România orice lucru - de la ceva banal până la unul de importanţă naţională - nu se poate rezolva până nu treci puţin prin furcile Iadului. Oare unde sunt vremurile de altădată, când clientul nostru era, chipurile, şi stăpânul nostru?
Acum au mai rămas extremele... Atunci când, de frica patronului, ca să meargă afacerea şi să-şi ia şi ea banii, vânzătoarea se ţine după tine până îţi taie orice chef de a cumpăra ceva. Sau când, indiferent cât de amabil ar fi clientul, ciufuţenia angajatului de care te loveşti nu are limite. Şi atunci scoate ce e mai rău în tine.
În sfârşit, să revenim la oile noastre. De mai bine de vreo lună încerc să-mi pun net. Şi nu prea îmi iese. Povestea e simplă, dar recunosc că e prima dată când mă lovesc de aşa ceva. M-am mutat în casă nouă şi mă tot rog pe banii mei să vină cineva să mă cableze. Că, vorba aia, aş avea nevoie ca tot omul de un net la computador... Nimic senzaţional. Iniţial, mi s-a părut simplu.
Vorbesc la o firmă de internet din Bucureşti - cunoscută de altfel, care, culmea, îşi mai face şi reclamă pentru serviciile prompte şi de calitate -, le spun ce aş vrea, iar doamna de acolo îmi confirmă că sâmbătă, pe la ora 10:00, va veni o echipă.
În ziua cu pricina mă trezesc şi aştept după cum ne fu vorba. Pe la ora 11:30 sunt anunţată că echipa e pe drum. Bine, nici iarna nu-i ca vara, aşa că ora 10:00 poate fi la o adică şi 11:30... În sfârşit, într-un final sosesc. Doi tineri la vreo 25-30 de ani. Unul dintre ei cu gluga trasă pe cap - mă rog, în casă era cald, dar dacă omului i se părea că e mai interesant aşa -, cu căştile în urechi, a intrat, a cercetat puţin apartamentul şi a întrebat sictirit unde e cablul pentru net. "Păi, dacă ştiam nu vă mai chemam, că doar dumneavoastră sunteţi specialistul", am dat-o eu puţin pe glumă. Doar eu, că el nu.
@N_
