Două decenii de existenţă şi o speranţă s-au înghesuit aniversar ieri seară în sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989. Sursa: Vlad Stoicescu

Când sentinţa civilă numărul 174 din 9 februarie 1990 pompa, pentru prima oară, sânge în instalaţia primei organizaţii de revoluţionari din Bucureşti, oamenii ştiau puţine şi nu sperau prea multe. Douăzeci de ani mai târziu, asociaţia condusă de Teodor Mărieş a deschis drumul unui proces ireversibil şi a retrasat un obiectiv marginalizat: reglarea conturilor cu trecutul.

9 februarie 2010. În sediul de pe strada Batiştei, lumea s-a strâns ciorchine în jurul memoriei. Atmosfera e pestriţă şi informală, dar asta nu e o noutate pentru cei care au călcat, măcar o dată, pragul Asociaţiei 21 Decembrie 1989.

Teodor Mărieş face aici lucruri serioase cu seninătatea omului care nu mai are nimic de pierdut. Uneori, se joacă. Cu propria viaţă. Anul trecut, pentru a forţa instituţiile statului român să-i elibereze o copie a dosarului Revoluţiei, a trecut prin 74 de zile de greva foamei.

A reluat-o în urmă cu o lună, ca semn de protest la adresa altei realităţi: deşi rechizitoriile Parchetului Militar i-au fost predate, mii de alte file clasate ca “secrete” au rămas în custodia exclusivă a statului. Titularii se scriu aşa: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Revoluţia, scrisă de mână

La mijlocul lui ianuarie, Internele s-au conformat şi au predat avocaţilor asociaţiei 158 de file declasificate. EVZ a scris la vremea respectivă despre detaliile ridicate la suprafaţă prin desecretizarea volumelor. Aflam atunci cum s-au distrus o serie de probe din perioada Revoluţiei sau cum au arătat, în ochii angajaţilor de la Interne, “teroriştii” din decembrie 1989.

La începutul săptămânii, şi ministe