Necazurile economice ale Greciei reţin atenţia în ultimele luni. Cu o datorie publică de peste 110% din PIB şi un deficit bugetar neajustat pentru 2010 estimat la peste 12,5% din PIB, Grecia are mari dificultăţi în a-şi onora scadenţele.

Ea nu este singura din zona euro care produce îngrijorare; franjul sudic al Zonei are probleme, şi nu de dată recentă, ce îşi au originea în indisciplina fiscală şi productivitate joasă. Pe fondul crizei fiscale ce se prefigurează în Europa, în SUA preocuparea se mută de la criza financiară la posibilităţile pe care guvernele/ţările le au de a-şi onora obligaţiile asumate.

În ultimele zile, voci ascultate în lumea economiştilor au arătat din nou cu degetul la economiile emergente din Europa Centrală şi de Răsărit. Carmen Reinhart şi Kenneth Rogoff (fost economist-şef la FMI) au menţionat că în această regiune sunt ţări ale căror datorii externe (publice şi private) depăşesc 100% din PIB. Şi Nouriel Roubini a făcut remarce similare. Drept este că asistenţa acordată de FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială unor ţări din UE şi altor ţări din Europa denotă criza de lichiditate (şi nu numai) prin care aceste ţări, cu diferenţe notabile între ele, au trecut.

Ungaria, de pildă, a fost la finele lui 2008 în situaţia de a nu putea emite obligaţiuni de stat şi a făcut recurs la FMI. România a adoptat mai degrabă o politică preventivă având în vedere datoriile pe termen scurt masive ale sectorului privat. Cel mai grav afectate au fost ţările baltice, unde stoparea bruscă a creditării externe a indus o prăbuşire a activităţii economice şi căderi masive de venituri fiscale. Lucrurile s-au aşezat între timp, dar prin măsuri foarte dure de ajustare adoptate de guverne; Ungaria (care a îndrăznit să renunţe le restul pachetului de asistenţă externă), Letonia şi Lituania au tăiat salarii şi pensii ale bugetarilor