Listarea Fondului Proprietatea la bursă se va face cel mai probabil în acest an, prin "free float", şi nu prin ofertă publică, dar va fi necesară modificarea ordonanţei Guvernului 81/2007, a declarat miercuri directorul general al FP, Ionuţ Popescu. "Noi sperăm că listarea se va produce cât mai repede. Problema din punct de vedere legal este să reuşim o modificare la ordonanţa 81/2007 care spune că trebuie o ofertă publică, şi în continuare să încercăm să eliminăm aceast
Listarea Fondului Proprietatea la bursă se va face cel mai probabil în acest an, prin "free float", şi nu prin ofertă publică, dar va fi necesară modificarea ordonanţei Guvernului 81/2007, a declarat miercuri directorul general al FP, Ionuţ Popescu.
"Noi sperăm că listarea se va produce cât mai repede. Problema din punct de vedere legal este să reuşim o modificare la ordonanţa 81/2007 care spune că trebuie o ofertă publică, şi în continuare să încercăm să eliminăm această prevedere", a declarat Popescu într-o conferinţă de presă, după AGA a Fondului.
În ceea ce priveşte listarea, Popescu a afirmat că speră, şi chiar crede, că va fi posibilă până la sfârşitul anului, însă depinde şi de cât de repede Parlamentul va modifica respectiva ordonanţă.
El a mai arătat că listarea FP s-ar putea face şi pe bursa de la Londra, însă prioritatea este Bursa de Valori Bucureşti.
Pe de altă parte, directorul general al FP a mai arătat că nu este împotriva listării Fondului pe ROTC, însă a solicitat asociaţiei brokerilor să nu fie prima societate care se tranzacţionează pe această platformă.
Acţionarii FP au aprobat miercuri forma finală a contractului cu Franklin Templeton, mandatându-l pe Enache Jiru să semneze cu firma americană.
Potrivit lui Jiru, semnarea contractului se va face înainte de sfârşitul lunii martie, după îndeplinirea unei serii de formalităţi.
SURSA: Me