- Editorial - nr. 478 / 10 Februarie, 2010 Eram incrancenati, dar si optimisti, privind mai mult spre jumatatea cea plina a paharului, cu ferma convingere ca, odata si odata, vor veni si alte timpuri, ceva mai prielnice. Timpurile si naravurile s-au schimbat. Numai ca ele, azi, s-au dovedit a fi mai rele, din punct de vedere cultural, mai apasatoare pe destinul nostru romanesc. Iar cultura, sub privirea mai-marilor clipei, a devenit o jalnica Cenusareasa. Sincer sa fiu, nu-mi inchipuiam, nu credeam vreodata ca acest dispret suveran pentru cultura si carte, al guvernantilor, al "alesilor neamului", se poate intinde, ca o iedera, pe sperantele noastre. Imi amintesc de o intalnire, pe cand locuiam pe strada Koos Ferencz, in acel mic apartament cu doua camere, pline cu carti, intr-o seara fantastica, memorabila, cu foarte tanarul, pe atunci, Matei Visniec, azi dramaturgul de talie europeana, traitor in "Orasul luminilor", cu Alex Stefanescu, temutul critic si istoric literar, si cu poetul George Stanca. Am discutat, pana spre zori, despre carte, despre destinul ei si al scriitorului, increzatori ca si acele timpuri, mai prielnice, s-ar putea sa vina. Era pe vremea in care Televiziunea Romana oferea telespectatorului, asa cum ceva mai sus aminteam, doar doua-trei ore de program pe zi. Aveam (iata ca tot raul poate fi si spre acel bine!) timp suficient sa citim, poate si increzatori in sintagma "vivre pour livre", adica in acea traire pentru carte. Atunci, cititul era, pentru noi, ca o seductie. Dincolo de inhibitiile fricii si ale retinerii, conversatiile noastre, dialogul acela cultural erau sublime uneori. Unii ar fi tentati, in zilele noastre, sa exclame: "Pura fictiune a unor nostalgici!". Nu-i nostalgie, ci adevar! Scriitorii mureseni ne simteam bine, confortabil chiar, in pofida acelui corset ideologic al miscarii ideilor. Fie ca ne intalneam la "statiunea" Prede