Dupa estimari preliminare, in 2009 serviciul pentru datoria externa globala ce trece in contul Romaniei (respectiv sumele reprezentand ratele scadente in anul in discutie plus partea ce revine de platit in anul cu pricina din dobanzile la intreaga datorie) a depasit 32 miliarde euro. Cu alte cuvinte, a fost necesar sa iasa din tara 32 miliarde euro pentru a acoperi platile din 2009 in contul datoriei externe, indiferent cui apartine aceasta datorie: stat, firme cu capital privat romanesc, populatie sau firme straine inregistrate in Romania. O suma nu numai fabuloasa in sine, dar, mai ales, disproportionat de mare la nivelul global al datoriei externe, care a ajuns, se pare, la circa 80 miliarde euro. Faptul arata o structura dezastruoasa a datoriei, cu o componenta aiuritor de mare pe termen scurt, ceea ce aglomereaza platile in contul rambursarii, generand servicii anuale enorme raportate la cuantumuri globale comparativ modeste ale datoriei.
Daca n-ar exista o datorie coplesitor de mare pe termen scurt, care aglomereaza rambursarile, si datoria ar fi formata aproape in totalitate din imprumuturi pe termen mediu si lung, atunci serviciul anual la o datorie globala de circa 80 miliarde euro n-ar depasi 10 miliarde euro. Componenta principala, de departe majoritara, a datoriei externe ce trece in contul Romaniei nu apartine unor entitati romanesti (fie ca este vorba de stat, firme cu capital autohton sau populatie), ci unor firme straine care au facut angajamente financiare externe din Romania, indeosebi la propriile societati-mama din Occident, pentru a-si finanta expansiunea in Romania. Fiind facute din Romania in strainatate, aceste angajamente trec ca datorie externa in contul Romaniei. Nu le plateste statul roman, dar platile afecteaza bilantul financiar al tarii.
Platile, de pilda, ale unor firme straine din Romania in contul angajam
