Techno-tocilarii care au apărut în cele mai murdare cluburi dar şi în paginile revistelor glossy s-au domesticizat. Hipsteri bătrînicioşi, la casa lor, care, după o perioadă individualistă, formează acum un grup.
Nu se pricep deloc la balade sonice sau cine ştie ce lo-fi puturos, tocmai de aceea albumul ăsta e 50/50 pentru mine. One Life Stand şi Thieves In the Night sunt sigur piesele foarte bune, energice, optzeciste, epico-analogice. Aproape vicioase. Apoi, începe să le placă şi să conştientizeze faptul că sunt, în cele din urmă, o trupă pop şi au renunţat la discordanţa din albumul anterior. În schimb, au aplicat, utilitar vorbind, mai multe piese dansante, disco-progresive, care să ne mulţumească şi să ne scoată din clişeul trupă underground gone mainstream. Se simt chiar dive uneori în piese pe care să ridici euforic mîinile, precum I Feel Better. Şi să fluieri. Dar ne dăm seama la sfîrşit că au făcut puţin mişto. One Life Stand poate fi un cocktail reuşit, dacă guşti toate ingredientele.
Acum, toată lumea în grup, pe litere: C A S I O
Techno-tocilarii care au apărut în cele mai murdare cluburi dar şi în
paginile revistelor glossy s-au domesticizat. Hipsteri bătrînicioşi,
la casa lor, care, după o perioadă individualistă, formează acum un
grup.
Nu se pricep deloc la balade sonice sau cine ştie ce lo-fi puturos,
tocmai de aceea albumul ăsta e 50/50 pentru mine. One Life Stand şi
Thieves In the Night sunt sigur piesele foarte bune, energice,
optzeciste, epico-analogice. Aproape vicioase. Apoi, începe să le
placă şi să conştientizeze faptul că sunt, în cele din urmă, o trupă
pop şi au renunţat la discordanţa din albumul anterior. În schimb, au
aplicat, utilitar vorbind, mai multe piese dansante,
disco-progresive, care să ne mulţumească şi să ne scoată din clişeul
trupă undergroun
