Ministrii de Finante din zona euro vor discuta miercuri despre criza economica din Grecia, prin intermediul unei teleconferinte, potrivit unui diplomat european, ceea ce face tot mai probabil un plan de sprijin financiar pentru acest stat, transmite AFP.
"Sunt planificate discutii intre ministrii de finante din zona euro in aceasta dupa-amiaza", a declarat sursa citata.
Cotidianul francez Le Monde noteaza ca la teleconferinta va participa si premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, presedintele Eurogrup.
Sursa citata a mai precizat ca pana in prezent "nu exista un acord" cu privire la un plan pentru a ajuta Grecia, care se confrunta cu un deficit bugetar urias, care a sporit temerile ca Atena va gasi finantare din ce in ce mai greu.
Cu toate acestea, exista din ce in ce mai multe semne ca statele europene vor gasi pana la urma un mecanism de sprijin pentru Grecia. Un oficial al partidului conservator din Germania, al cancelarului Angela Merkel, a indicat ca la Berlin se fac pregatirile necesare pentru lansarea unui plan de sprijin pentru Grecia. Ministrii de Finante din zona euro vor discuta miercuri despre criza economica din Grecia, prin intermediul unei teleconferinte, potrivit unui diplomat european, ceea ce face tot mai probabil un plan de sprijin financiar pentru acest stat, transmite AFP.

@N_